Steaua a făcut doar două schimbări cu Petrolul: ”Mai era un jucător, dar nu cred că făcea față!”
18.10.2015, 23:10VIDEO Petrolul - Steaua 0-0. Nicolae Dică, antrenorul secund al roș-albaștrilor, a dat de înțeles că jocul slab al propriei echipe a condus spre remiza de pe ”Ilie Oană”.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Fostul ”decar” din Ghencea s-a plâns mai întâi de calitatea gazonului.
”Am sperat că va fi un teren mai bun decât cel de la Craiova, dar nu a fost deloc așa. Măcar, cei de la Craiova își construiesc un stadion nou, dar cei de la Ploiești au investit foarte mulți bani într-un stadion, dar nu sunt în stare să-l întrețină”, a spus Dică la flash-interviul de după meci.
Dică a vorbit apoi și despre acea fază cu Benga, la care steliștii au cerut penalty:
”Petrolul are un lot valoros, s-au dăruit foarte mult, și-au dorit să scoată măcar un punct, s-au apărat după care au atacat pe contraatac, este clar că nu sunt de ultimul loc.
Cât despte faza cu Benga, n-am apucat să văd, dar nu din cauza asta nu am câștigat noi în seara aceasta.”
Într-un final, Dică a explicat și de ce Steaua a făcut doar două schimbări la Ploiești deși scorul o impunea și pe a treia.
”Am introdus în repriza a doua singurii jucători ofensivi pe care-i aveam pe bancă, Jugurtha și Alexandru. Mai era Mihalcea, dar el are doar 17 ani și nu cred că făcea față la un astfel de meci.
Cu Panduriii, sigur va fi un alt meci, pentru că este tot o echipă ofensivă. Vom juca pe Arena Națională, pe un gazon foarte bun și de aceea sper să vină cât mai mulți spectatori și sunt convins că vom fi într-o stare bună duminica viitoare”, a conchis Dică.
Etichete: steaua , petrolul , petrolul steaua , video dica reactii petrolul steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...