Steaua a anunţat transferul lui Alibec şi pregăteşte în secret marea lovitură a perioadei de mercato
13.10.2016, 09:40Denis Alibec (25 de ani) este de ieri jucătorul Stelei. Anunţul a fost făcut ÎN DIRECT la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de Gigi Becali. Finanţatorul roş-albaştrilor a dezvăluit că atacantul l-a costat 2,04 milioane de euro şi că toate actele au fost semnate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, din iarnă Alibec va ajunge sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf, la Steaua. Roş-albaştrii speră să rezolve astfel problemele din ofensivă, acolo unde, cel puţin în acest sezon, tehnicianul nu a găsit soluţii. Evoluţiile sub aşteptări avute de Tade şi Marica în sezonul trecut au fost continuate acum de Golubovic, Tudorie sau Man, fotbalişti din lotul actual folosiţi pe acest post.
În afara lui Alibec, Steaua mai pregăteşte în secret o lovitură pe piaţa transferurilor. Deşi discuţiile referitoare la Gnohere nu mai par de actualitate, atacantul lui Dinamo este şi el cu un pas în curtea rivalei. Oferta de 800.000 de euro primită în vară de la Gigi Becali a fost refuzată de Ionuţ Negoiţă, însă contractul francezului va expira în vara viitoare. Astfel, în iarnă va fi ultima şansă pentru Dinamo să obţină o sumă de bani în contul fotbalistului adus de Mircea Rednic. "Bizonul" s-ar fi înţeles deja asupra tuturor detaliilor financiare cu Steaua şi urmează doar ca cluburile să se pună de acord asupra sumei de transfer.
400.000 de euro este oferta lui Becali pentru Gnohere, iar şansele ca aceasta să fie acceptată de către Dinamo sunt foarte mari. Deşi "Bizonul" a revenit la prima echipă a "câinilor" şi a avut evoluţii apreciate, aventura sa în Ştefan cel Mare se apropie cu paşi repezi de sfârşit. Gnohere rămâne principala ţintă a Stelei pentru pauza competiţională, aceasta fiind una dintre marile ambiţii ale lui Gigi Becali. Finanţatorul vicecampioanei vrea să-i dea astfel o mare lovitură rivalei, episodul coregrafiei "Doar DINAMO BUCUREŞTI" nefiind uitat de către finanţatorul roş-albaştrilor.
Cu Alibec şi Gnohere, Reghecampf va fi acoperit şi în compartimentul ofensiv şi, cel mai probabil, Steaua va renunţa la atacanţii din actualul lot. Cel mai probabil lui Golubovic îi va fi reziliată înţelegerea, în timp ce Tudorie şi Dennis Man vor fi împrumutaţi.
25 de ani are Alibec
2,04 milioane de euro plăteşte Steaua pentru Alibec
28 de ani are Gnohere
400.000 de euro va plăti Steaua pentru Gnohere
Etichete: steaua , transfer , alibec , transfer alibec steaua , gnohere , gnohere steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...