Starul Stelei, printre marile decepții. Ce scrie presa din Italia despre Kharja
28.12.2015, 11:54Houssine Kharja (33 de ani), un fotbalist care de la prima sa apariție în tricoul Stelei a impresionat, este dat ca exemplu negativ în Italia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prestigiosul cotidian italian ”La Gazetta dello Sport” a publicat, în ediția de luni, 28 decembrie, un amplu material în care au fost enumerați fotbaliștii care au decepționat în tricoul lui Inter Milano, câștigătoarea UEFA Champions League la finalul sezonului 2009-2010. Printre aceștia se află și marocanul roș-albaștrilor.
Pe vremea în care Inter era antrenată de către Benitez, Kharja, sosit de la Genoa, a greșit într-un meci cu Schalke din Champions League, după care a fost expulzat pe banca de rexerve. După doar șase luni, Houssine s-a întors la Genoa, după care a fost achiziționat de Fiorentina. În vara lui 2012, Kharja a ajuns în Qatar, la Al Arabi iar din septembrie 2015 este fotbalistul Stelei.
În prezent, Kharja se află în plin proces de recuperare după ruptura de ligamente încrucişate, menisc şi ligament colateral extern suferită în meciul cu Baia Mare din Cupa României.
Top 10 jucători care au dezamăgit la Inter
1. Nelson Rivas (Depor F.C.)
2. Houssine Kharja (Steaua)
3. Mauro Zarate (West Ham)
4. Alcaro Pereira (Estudiantes)
5. Tommaso Rocchi (Tatabanya)
6. Ezequiel Schelotto (Sporting Lisabona)
7. Ishak Belfodil (Baniyas)
8. McDonald Mariga (-)
9. Ruben Botta (Pachuca)
10. Yann M′Villa (Sunderland)
Etichete: kharja , houssine kharja , kharja steaua , khraja inter milano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...