Stanciu, ”pus la zid” de Duckadam: ”Dacă ești sensibil, nu poți juca la echipe mari!”
18.04.2016, 16:23VIDEO Astra - Steaua 2-0. Roș-albaștrii au pierdut meciul de la Giurgiu și și-au compromis în mare măsură șansele pe care le mai aveau la cununa cu lauri iar una dintre cauzele pentru jocul slab al echipei este dat de faptul că mijlocașii nu au evoluat la adevărata lor valoare.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Steliștii se așteptau ca Nicușor Stanciu să se remarce, cum a făcut-o Alibec pentru Astra, numai că ”decarul” campionilor aproape că nu s-a văzut pe teren.
Dacă Gigi Becali, finanțatorul echipei, a pus eșecul pe seama gafelor comise de Varela, în schimb Helmuth Duckdam, la sport.ro, l-a luat la rost chiar pe Stanciu.
”Echipa nu a avut prospețime. Astra ne-a dominat fizic și a avut un plus datorită mijlocașilor tehnici pe care îi are în lot.
Am văzut un Stanciu lent și greoi în mișcare și în gândire. Nu știu dacă l-au afectat criticile lui Becali, dar dacă ești așa sensibil, nu poți juca la echipe mari”, a spus Duckadam.
Președintele de imagine al Stelei crede că laudele din ultima vreme nu l-au ajutat deloc pe Stanciu, care riscă să rateze prezența la Euro 2016.
”Cred că în jocul lui a apărut automulțumirea. A fost foarte lăudat și aici s-a greșit. A făcut două meciuri bune și deja este văzut ca o vedetă.
Așa s-a întâmplat și cu Steliano Filip și cu Andrei Ivan. I-am văzut și m-au dezamăgit. Dacă nu-și îmbunătățesc jocul, Stanciu, Filip și Ivan nu cred că vor fi în lotul României la Euro”, a mai spus Duckadam.
Etichete: steaua , stanciu steaua , duckadam stanciu critici , duckadam astra steaua stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...