Stanciu, la Comisia de Disciplină. ”Nu poți compara ce a făcut el cu ce-au făcut Șumudică și Săpunaru!”
19.04.2016, 12:11VIDEO Pandurii - Steaua 0-1. Gestul obscen pe care Nicolae Stanciu (22 de ani) l-a făcut la finalul partidei de la Severin, în timp ce se îndrepta spre vestiare, va fi analizat și judecat de către membrii Comisiei de Disciplină a FRF.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Secretarul general al forului de la Casa Fotbalului, Radu Vișan, a fost cel care a făcut sesizarea încă de săptămâna trecută, dar cazul nu a ajuns încă pe ordinea de zi a celor de la Comisie.
Sesizarea celor de la FRF vine atât de târziu, pentru că oficialii de la Casa Fotbalului au așteptat o eventuală sesizare din partea reprezentanților Ligii Profesioniste de Fotbal, acesta fiind circuitul normal al lucrurilor în astfel de cazuri. Cum acest fapt nu s-a întâmplat, secretarul general al FRF a luat atitudine.
Cel mai probabil, ”cazul Stanciu” se va judeca mâine, astfel că oficialii Stelei caută deja soluții pentru ca jucătorul să nu primească o eventuală suspendare și să nu poată evolua în returul cu Dinamo, care se va juca miercuri, 20 aprilie, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
”Sper să nu existe niciun fel de pedeapsă, pentru că nu poți compara ce a făcut Șumudică și ce a făcut Cristi Săpunaru cu ce a făcut Nicu. Chemarea lui la Comisie s-a făcut mai mult așa pentru a se arăta că există o balanță, dar unul s-a suit pe gard, altul a făcut tot felul de gesturi, comportamente ce nu pot fi comparate cu cea a lui Stanciu.
Dar dacă la comisie au decis să-l suspende sau îl vor suspenda, asta este”, a spus Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Dinamo.
Imediat după meciul de la Severin, Reghe i-a luat apărarea lui Stanciu și a spus că a fost de fapt un semn făcut unui prieten.
Marius Șumudică a fost judecat săptămâna trecută de către cei de la ”Disciplină”, cu doar câteca ore înaintea returului Astra - Steaua, din semifinalele Cupei Ligii, scor 0-2. Antrenorul a primit o etapă de suspendare, pe care a bifat-o chiar la acest meci.
Și Cristi Săpunaru a primit o etapă de suspemdare.
La fel ca și în cazul Stanciu, și Adrian Mutu și Vali Lazăr vor ajunge în fața Comisiei de Disciplină, tot pentru semne obscene, dar rămâne de văzut la sesizarea cui.
Etichete: steaua , steaua-dinamo , reghecampf stanciu , stanciu comisia de disciplina , stanciu suspendare steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...