Video Stanciu, în Premier League? "Am dat ieri o hârtie pentru 6 milioane de euro". Interes şi pentru Chipciu
04.07.2016, 22:20Nicolae Stanciu este, în ciuda turneului final mai puţin reuşit, principalul produs de export al Stelei. Becali a vorbit, în direct la Digi Sport Special, despre ofertele venite pe numele celui mai bun jucător al lui Reghecampf din stagiunea trecută.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La 23 de ani, Stanciu s-a maturizat din punct de vedere sportiv şi e pregătit de un nou pas în carieră. Chiar dacă visează la un transfer la un club de prestigiu din Vest, mijlocaşul depinde de calculele făcute de Becali, care speră să dea o nouă lovitură financiară, aşa cum s-a întâmplat cu Chiricheş sau Gardoş.
În acest moment există două variante pentru Stanciu - una din Anglia şi una din Belgia -, la clubul din ţara care i-a dat fotbalului pe Hazard sau De Bruyne putând ajunge "la pachet" cu Alex Chipciu. Totuşi, sumele cerute de patronul Stelei par prohibitive în acest moment, astfel că foarte probabil cei doi vor mai rămâne la Steaua o perioadă.
"Prima dată am dat ieri o hârtie pentru 5 milioane de lire sterline (n.r. 6 milioane de euro), în Anglia, nu în Franța. În Franța, s-a vorbit de Evian, dar nu cred că e ceva serios, pentru că nu mi-au mai dat vreun semn. Am fost ieri întrebat dacă îl dau cu 5 milioane de lire sterline și am dat o hârtie. Poate să fie minciună și asta, eu știu că am dat o hârtie. Eu nu vreau să fabulez sau să mint. Am fost întrebat dacă îl dau. Mai e încă un club care se interesează de Stanciu și Chipciu, de amândoi. Este un club care îi vrea pe amândoi. Din Belgia. Eu v-am zis că ei îi vor, nu am zis că-i dau eu. Eu tatonez, negociez la mișto. Eu negociez, negociez, negociez, dar nu-i dau, doar negociez", a dezvăluit Becali, la Digi Sport Special.
Etichete: steaua transferuri , transferuri steaua , steaua transferuri liga 1 , stanciu in anglia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...