Galerie Foto Stanciu a semnat contractul cu Sparta și a fost prezentat de cehi. Primele imagini
23.01.2018, 15:46Nicolae Stanciu este de marți oficial jucătorul echipei Sparta Praga. Mijlocașul venit de la Anderlecht a semnat un contract valabil până în iunie 2021.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul stelist a sosit pe 17 ianuarie la Praga, iar în ziua următoare a făcut vizita medicală. Negocierile au mai durat câteva zile, iar Stanciu a semnat în final cu Sparta, echipă la care mai joacă un român, Bogdan Vătăjelu.
La noua sa echipă, unde a fost dorit în mod special de antrenorul Andrea Stramaccioni, Stanciu va purta tricoul cu numărul 10.
Investiția cehilor în Stanciu e cifrată la 9 milioane de euro, în care este inclus și salariul mijlocașului. Ziariștii belgieni susțin că Sparta a plătit 3,5 milioane euro pentru Stanciu.
Vezi mai jos o galerie foto cu Stanciu la Sparta Praga:
Galerie Foto
Cehii îi fac o scurtă prezentare lui Nicolae Stanciu și menționează că fotbalistul a evoluat în România pentru Unirea Alba Iulia, FC Vaslui şi Steaua Bucureşti.
Acum doi ani, Stanciu a semnat cu Anderlecht, devenind cel mai scump jucător din istoria campionatului Belgiei, 7,8 milioane euro (bonus de 2 milioane de euro neactivat).
Cehii nu uită că, în vara lui 2016, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, Stanciu a marcat toate cele trei goluri ale Stelei împotriva Spartei Praga. Atunci, roș-albaștrii au obținut calificarea cu scorul general de 3-1.
Stanciu a jucat în 34 de meciuri de campionat pentru Anderlecht, reuşind cinci goluri.
Mijlocaşul are 19 selecţii pentru naţionala României, pentru care a marcat şase goluri.
Foto: sparta.cz
Etichete: stanciu steaua , stanciu nationala , stanciu transfer , stanciu anderlecht , stanciu sparta , stanciu tricou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...