Stadion pentru FCSB. Aici va evolua vicecampioana în preliminariile Conference League + Posibilele adversare
articol scris de Digi Sport02.06.2023, 12:37
Gigi Becali (64 de ani) a dezvăluit că FCSB va juca, în startul noului sezon, pe noul stadion din Târgoviște.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB va juca meciurile de pe teren propriu la Târgoviște
Galerie Foto
Decizia a fost luată după ce Arena Națională a fost închiriată pentru concertele susținute de Guns N' Roses, pe 16 iulie, respectiv Depeche Mode, pe 26 iulie.
În aceste condiții, având în vedere că FCSB nu poate evolua în București, în sezonul următor, Becali a ales varianta Târgoviște, la o distanță de 80 de kilometri.
Pe Arena "Eugen Popescu: vor fi organizate meciurile din primele tururi ale Conference League. FCSB își va începe parcursul european în turul 2 preliminar din Conference League, unde va fi cap de serie. Meciurile sunt programate pe 27 iulie și 3 august.
Inițial costurile modernizării stadionului din Târgoviște au fost estimate la 6,7 milioane de euro, dar în cele din urmă, investiția a crescut la 15 milioane, deși capacitatea finală a scăzut de la 12.000 de locuri, la 9.000.
Începute cu fast în vara anului 2019, lucrările de modernizare ale arenei din Târgoviște au fost finalizate în primăvara acestui an, după mai multe termene depășite, iar stadionul a fost omologat și poate găzdui partide din prima ligă din România.
Arena a fost inaugurată pe 19 mai 2023, la partida Chindia - FC Voluntari 2-2.
Posibilele adversare ale FCSB-ului în turul 2 preliminar din Conference League 2023/2024
FCSB își va începe aventura europeană din turul 2 din calificările Conference League, unde va fi cap de serie, și ar putea da piept cu o formație din Gibraltar, Andorra, Țara Galilor sau cu una din Suedia, Polonia sau Ungaria.
Connah's Quay (Țara Galilor), HB Torshavn (Insulele Feroe), Europa FC (Gibraltar), FC Santa Coloma (Andorra), Hammarby (Suedia), Kalmar FF (Suedia), Kauno Zalgiris (Lituania), Pogon Szczecin (Polonia), Zalaegerszeg (Ungaria), Kecskemeti (Ungaria), Borac Banja Luka (Bosnia&Herțegovina), Sabah FK (Azerbaidjan), Ordabasy Shymkent (Kazakhstan), Aktobe (Kazakhstan), NK Celje (Slovenia), FK Auda (Letonia) sunt formațiile pe care le-ar putea întâlni vicecampioana României în turul 2 preliminar din Conference League.
În ediția precedentă, FCSB a ajuns în grupele Conference League, unde a fost cea mai slabă din competiție, cu două puncte obținute din șase meciuri și golaveraj 3-18.
Etichete: stadion targoviste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...