"Să nu se repete situația de anul trecut!" Conceicao amenință FCSB + "S-ar putea să vorbesc pe viitor!"
14.09.2018, 17:35Antrenorul celor de la CFR Cluj, Antonio Conceicao, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit și despre problemele administrative ale campioanei. Tehnicianul ardelenilor a vorbit și despre situația lui Hoban și Arlauskis, jucători ce în mandatul portughezului au pierdut prima echipă.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
"Hoban și Arlauskis sunt în lot, ei pot sau nu să joace duminică seară, în acest moment trebuie să primeze interesele echipei, nu cele personale", a spus Conceicao în cadrul unei conferințe de presă.
După eliminarea rușinoasă din Europa League de către luxemburghezii de la Dudelange, în presă au apărut zvonuri conform căreia lui Conceicao i s-ar căuta înlocuitor. S-a vorbit despre Juan Jose Maqueda, un fost jucător de la Real Madrid.
"Pentru mine aceste discuții nu fac parte din fotbal, fotbalul se joacă pe dreptunghiul verde cu linii albe, eu vreau să vorbesc doar despre fotbal! Sunt lucruri despre care s-ar putea să doresc să discut pe viitor, dar nu în acest moment! Nu mă deranjează deloc ceea ce apare în presă, eu sunt liniștit pentru că știu cât am muncit cu această echipă. Am un trecut în România, iar trecutul vorbește de la sine, nu mă interesează speculațiile din mass-media!", a mai spus Toni Conceicao.
Antrenorul portughez s-a referit și la partida cu FCSB. În cazul unei victorii, CFR Cluj ar reveni pe primul loc al Ligii 1. Conceicao speră să nu se repete istoria din sezonul trecut, când cele două formații au terminat la egalitate toate cele patru meciuri, scor 1-1.
"E adevărat că dacă vom învinge vom fi din nou pe primul loc, sper că nu se va repeta situația din sezonul trecut (n.r. - au fost patru rezultate de 1-1). FCSB e o echipă cu 2-3 soluții pe fiecare post, în timp ce la noi continuă procesul de recuperare. Din punct de vedere ofensiv au o calitate uriașă, dar vom încerca să nu repetăm greșelile pe care le-am făcut în ultimele jocuri. Important pentru mine este să marcăm, nu mă privește ce jucători lipsesc de la echipa adversă", a mai spus Conceicao.
Meciul dintre FCSB și CFR, în etapa a 8-a a Ligii 1, duminică 16 septembrie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS. Meciul va fi redat în format LIVE VIDEO&TEXT și pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Toate meciurile din sezonul 2017-2018 se văd în direct la Digi Sport, iar cele mai importante faze video vor putea fi urmărite în timp real pe digisport.ro.
Etichete: cfr cluj , fcsb , antonio conceicao , cfr cluj fcsb , tensiuni cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...