Exclusiv Spectacol cu buget redus! Dinamo a anunțat suma modestă cheltuită pe transferuri vara aceasta
articol scris de Digi Sport14.09.2024, 11:10
Dinamo a început bine noul sezon al SuperLigii.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După primele nouă partide jucate în actuala stagiune, ”Câinii Roșii” au acumulat 15 puncte și se află, cel puțin pentru moment, pe locul al treilea al ierarhiei.
În spatele acestor rezultate foarte bune se află o sumă destul de redusă investită în transferuri de ”Câinii Roșii”, comparativ cu echipe care au cheltuit mult mai mult, dar se află mult mai jos în campionat, cum ar fi Rapid sau FCSB.
Andrei Nicolescu: ”Am investit 700.000 de euro în această vară pe transferuri”
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a dezvăluit că formația ”alb-roșie” a plătit 700.000 de euro pe transferurile din această vară.
Oficialul ”Câinilor Roșii” a subliniat că formația din Ștefan cel Mare nu își permite, în acest moment, ”să pompeze” sume importante în mercato, întrucât se află într-un proces de reconstrucție din punct de vedere financiar.
”Am investit 700.000 de euro în această vară pe transferuri. Nu uitați de unde venim și prin ce proces trece fiecare echipă (n.r. comparație între Dinamo și Rapid). Nu ne luptăm cu ceilalți pe transferuri. Dinamo este într-un proces, nu ne interesează să ne luptăm cu alții pe această temă”, a spus Nicolescu, la emisiunea Digi Sport Matinal.
Potrivit Transfermarkt, singura mutare pentru care Dinamo a plătit bani (100.000 de euro) în această vară a fost cea a portarului Alexandru Roșca (20 de ani) de la CSC Șelimbăr. Restul de 600.000 de euro (din suma dezvăluită de Andrei Nicolescu) este alcătuit, cel mai probabil, din plățile făcute către impresari și din primele de instalare achitate jucătorilor aduși în această vară.
Transferurile pe care le-a făcut Dinamo în această vară
- Kennedy Boateng (27 de ani, fundaș central), liber de contract
- Raul Opruț (26 de ani, fundaș stânga), împrumut
- Cătălin Cîrjan (21 de ani, mijlocaș ofensiv), liber de contract
- Adrian Caragea (18 ani, atacant), liber de contract
- Răzvan Pașcalău (20 de ani, fundaș central), liber de contract
- Raul Rotund (19 ani, mijlocaș), liber de contract,
- Alexandru Roșca (20 de ani, portar), pentru 100.000 de euro
- Patrick Olsen (30 de ani, mijlocaș), liber de contract
- Andrei Mărginean (23 de ani, mijlocaș), împrumutat
- Andrei Ionică (19 ani, atacant), liber de contract
- Valentin Dumitrache (21 de ani, atacant), liber de contract
- Alberto Soro (25 de ani, extremă dreapta), liber de contract
- Maxime Sivis (26 de ani, fundaș dreapta), liber de contract
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Dinamo - Unirea Slobozia, scor 1-0
Etichete: dinamo , transferuri , superliga , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un avion de pasageri s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau din Kazahstan, au anunțat miercuri...