Sparta Praga l-a prezentat pe Ermal Krasniqi și a dezvăluit motivul pentru care a plătit 2.000.000€ pentru kosovar
articol scris de Digi Sport07.06.2024, 19:42
Ermal Krasniqi (25 de ani) a plecat de la Rapid și a semnat cu Sparta Praga, campioana Cehiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În schimbul trecerii lui Ermal Krasniqi la Sparta Praga, cei de la Rapid se vor alege cu suma de 2.000.000 de euro.
Ermal Krasniqi, prezentat la Sparta Praga! Cum i-a convins pe conducătorii clubului ceh
La scurt timp după ce Rapid a anunțat acordul părților, Sparta Praga l-a prezentat oficial pe Ermal Krasniqi.
Conducătorii clubului din Cehia au spus cum au fost convinși să-l transfere pentru două milioane de euro pe jucătorul cu doar jumătate de sezon la Rapid.
”Îl aducem pe Ermal datorită tipologiei lui. Este un jucător mobil, dinamic. În unele meciuri, mai ales în competițiile UEFA, am simțit că ne lipsește mai multă viteză, iar Ermal ne va ajuta în acest sens.
Este un fotbalist în mișcare, care atacă, obișnuit să joace în mai multe poziții în atac. Este periculos și pentru adversari, pentru că știe să marcheze”, a spus Tomas Rosicky, directorul sportiv de la Sparta Praga, pentru site-ul clubului.
În funcție de performanțele lui Ermal Krasniqi la Sparta Praga, la Rapid ar putea ajunge încă 300.000 de euro.
De asemenea, giuleștenii au păstrat și un procent dintr-un viitor transfer al kosovarului.
Cifrele lui Ermal Krasniqi
- 34 de meciuri a jucat Ermal Krasniqi în sezonul 2023/2024, pentru CFR Cluj și Rapid
- Șase goluri și cinci pase decisive a reușit Ermal Krasniqi în meciurile jucate
- 1.600.000 de euro este cota de piață a lui Ermal Krasniqi, potrivit Transfermarkt
Etichete: tomas rosicky , ermal krasniqi , ermal krasniqi rapid , ermal krasniqi sparta praga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...