Spaniolii vor să-i înlăture pe fanii-acționari ai lui Dinamo! Planul pus la cale de iberici
articol scris de Digi Sport13.08.2020, 16:36
Pablo Cortacero și oamenii săi sunt aproape de a prelua Dinamo de la Ionuț Negoiță, așa cum Digi Sport a anunțat. Dacă nu vor apărea noutăți în cadrul ședinței de mâine, ”câinii” își vor schimba acționariatul.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Ibericii au în plan să-i înlăture pe suporterii din programul DDB din acționariatul clubului, anunță GSP.ro.
Spaniolii vor să scape de fanii din DDB
Aceștia ar lua deja în calcul două scnearii. Primul ar fi să le plătească suporterilor suma de 570.000 de euro, investită până în prezent, plus încă 100.000 de euro, adică o penalitate stipulată de suporteri dacă tranzacția se va face fără ca aceștia să dea OK-ul.
Al doilea scenariu ar fi ca spaniolii să încerce o mărire de capital social. În acest caz, procentul deținut de fani ar scădea semnificativ dacă nu vor mai băga bani în club, mai menționează sursa citată.
Oricum, fanii din board-ul DDB, care și-au manifestat și intenția de a prelua clubul în întregime de la Ionuț Negoiță, au făcut de mult timp cunoscut faptul că sunt deschiși în cazul în care se va găsi un investitor potent financiar care să readucă Dinamo în fruntea clasamentului.
Dinamo, aproape de un nou investitor
Din informațiile Digi Sport, spaniolii și acționarul majoritar al clubului, Ionuț Negoiță, vor avea o ședință în cursul zilei de joi și, dacă nu vor există probleme necunoscute până în prezent, gruparea din ”Ștefan cel Mare” va intra sub noua conducere.
Dacă vor ajunge la un acord final cu Ionuț Negoiță, spaniolii vor purta discuții și cu suporterii din programul DDB, care dețin 20% din clubul Dinamo.
Până la o eventuală schimbare a patronatului, Dinamo pregătește startul noului sezon al Ligii 1, la Săftica.
Echipa antrenată de Gigi Mulțescu a încheiat pe locul 13 ultima ediție de campionat, dar și-a asigurat menținerea după ce FRF a decis trecerea la un sistem competițional cu 16 formații.
Etichete: dinamo , ionut negoita , program ddb , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...