Exclusiv Sorin Cârțu așteaptă VAR-ul în Liga 1: ”Să intrăm în lumea civilizată”. Ce a remarcat din jocul Universității Craiova
articol scris de Digi Sport13.09.2021, 23:53
Universitatea Craiova a remizat pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 1-1, în etapa a opta din Liga 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Partida a fost presărată cu multe faze controversate. Cele două goluri ale partidei au fost marcate de Fofana și Gustavo, ambii jucători surprinși în poziții suspecte de ofsaid.
”Atât timp cât nu avem VAR, nu știi ce să susții!” Sorin Cârțu, mulțumit de jocul făcut de elevii lui Reghecampf
Sorin Cârțu a avut o intervenție telefonică în emisiunea Digisport Special la finalul partidei. Oficialul oltenilor s-a declarat satisfăcut de jocul făcut de echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf și dezamăgit de deznodământul partidei.
În ceea ce privește controversele din timpul partidei, Sorin Cârțu consideră că singura soluție prin care poate fi evitate astfel de momente este implementarea sistemului VAR.
”Acum ca rezultat, e amărăciune. Și situația asta cu penalty-ul... Nu mi-a displăcut ce a jucat echipa. Am fost mai dinamici și mai combinativi. Am avut și o echipă combativă. A dus jocul de multe ori în dueluri de unu la unu. Mi-a plăcut cum au stat în teren, cum au alergat, cum s-au bătut. Nu mi-a displăcut cum s-a mișcat echipa și cum a dus mingea în fața porții.
Au fost niște ocazii. Și Koljic, cu acea bară... Îmi place în continuare, e calitate de jucător. Am văzut și eu la pauză ambele faze de gol. Atât timp cât nu avem VAR, nici nu știi ce să mai spui, ce să mai susții. O să așteptăm iarna asta. Au promis că în play-off o să avem VAR. Trebuie să intrăm și noi în lumea fotbalului civilizat, unde rezultatul să nu mai fie comentat de nimeni.
Sunt niște arbitri care au intrat în instructaj. Nu știu, nu îi tragem noi la răspundere pe cei de la Federație. Acum când ne-am strâns toți... nu pot să își bată joc la nesfârșit. Mi s-a părut o partidă mult peste nivelul a ce se joacă în România. Era păcat să se fi stricat partida dacă o echipă era avantajată. Prima repriză s-a încheiat pe drept 1-1”, a declarat Sorin Cârțu la Digisport Special.
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , sorin cartu , sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...