Sorin Cârțu a vorbit despre posibilitatea ca Alexandru Mitriță să revină la Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport02.06.2022, 14:08
Alexandru Mitriță (27 de ani) a evoluat în ultimul sezon pentru PAOK Salonic, după împrumutul de la formația americană New York City.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Internaționalul român a ajuns în MLS la începutul anului 2019, după transferul de la Universitatea Craiova, în schimbul a 8 milioane de euro.
În octombrie 2020, Mitriță a fost împrumutat la Al-Ahli, în Arabia Saudită, formație pentru care a evoluat până în momentul sosirii sub comanda lui Răzvan Lucescu, la PAOK. Grecii au avut opțiunea de a-l transfera definitiv pe Alexandru Mitriță la finalul acestui sezon, însă oficialii elenilor au decis să nu îl păstreze pe român.
Sorin Cârțu a vorbit despre posibilitatea ca Alexandru Mitriță să revină la Universitatea Craiova
De această situația vrea să profite Universitatea Craiova, iar Sorin Cârțu a oferit primele detalii cu privire la acest subiect. Președintele oltenilor a dat de înțeles că nu este exclusă varianta unei reveniri a lui Mitriță, mai ales că New York City nu a achitat nici până acum toată suma de transfer în schimbul internaționalului român.
"Oricând se pot face discuții. Mitriță e jucătorul lui New York City. Noi și acum avem bani de primit de la New York. El mereu a fost dat împrumut. Poate are oferte de la echipe mai bogate. Orice este posibil. Nu știi cum pot să alunece discuțiile, în ce sens”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Pro Arena.
Ce spunea Reghecampf despre revenirea lui Mitriță la Universitatea Craiova
Cu toate acestea, Universității Craiova nu îi va fi deloc ușor să îl repatrieze pe fotbalist. Concret, New York City cere nu mai puțin de 500.000 de euro pentru împrumutul lui Mitriță, la care se mai adaugă și salariul său anual în valoare tot de 500.000 de euro.
"Dacă vom avea posibilitatea, normal că este o soluţie pentru Universitatea Craiova. Este un jucător al echipei naţionale, un jucător pe care-l cunoaştem. Eu îl cunosc bine, l-am antrenat şi în Arabia Saudită, normal că mi-aş dori un asemenea jucător. Acum, nu ştim dacă vom avea posibilitatea de a-l aduce.
El a ajuns la un anumit nivel, îşi doreşte probabil să rămână la acest nivel, şi din punct de vedere financiar şi din punct de vedere competiţional. Vă spun da, cu tărie, că l-aş vrea la Craiova, pentru că este un jucător care ne-ar putea ajuta!”, spunea Laurenţiu Reghecampf, în cadrul unei conferințe de presă.
Etichete: sorin cartu , alexandru mitrita , transfer mitrita , transfer universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...