Situație bizară la Dinamo. Clubul are bani să iasă din insolvență, dar șefii nu vor face acest pas
articol scris de Digi Sport04.06.2024, 17:37
Dinamo se luptă cu a doua insolvență din ultimii ani, dar conducătorii nu se grăbesc să rezolve această problemă, deși suma care trebuie achitată nu este foarte mare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii sunt nemulțumiți și au întocmit un plan pe care l-au prezentat șefilor și i-au ”somat” să-l implementeze.
Dinamo ar putea să iasă din insolvență dacă se achită 500.000 de euro, dar conducătorii vor să amâne acest moment
Dinamo are aprobat, în instanță, un plan de reorganizare, valabil până la finalul lui 2025. Anul trecut a fost însă unul foarte bun pentru clubul din ”Ștefan cel Mare”, iar profitul a fost de aproape nouă milioane de lei. Dacă luăm în calcul că anumite litigii au fost stinse și că au fost ”șterse” unele datorii am putea să spunem că situația arată destul de bine.
Fanatik susține că Dinamo mai are de achitat doar o jumătate de milion de euro și dacă scapă și această problemă ar putea să iasă din insolvență. Doar că cei care conduc clubul trag de timp, spune sursa citată și nu au de gând să achite acești bani, deși suma nu este mare și nu ar reprezenta un prag greu de trecut. Dacă banii ar fi fost plătiți până la finalul lunii mai, ”câinii” ar fi putut să ceară și să obțină licența pentru cupele europene.
Ce plan au fanii lui Dinamo
Asociația fanilor care deține acțiuni la club nu mai vrea ca echipa să se zbată la retrogradare, așa cum s-a întâmplat sezonul trecut, când s-a salvat în urma dublei din baraj cu Csikszereda. Suporterii au făcut un plan în șase puncte și l-au prezentat conducătorilor
„APCH/DDB, în calitate de acționar al SC Dinamo 1948 SA, vă cere să rezolvați cu celeritate următoarele:
1. Plata anticipată a sumelor rămase de achitat conform planului de reorganizare și formularea către Tribunal a solicitării de închidere a procedurii de reorganizare (insolvență) și reluarea activității economice normale a societății;
2. Stabilirea și punerea în practică a unei strategii administrative și sportive concrete pe termen scurt și mediu;
3. Obiective clare pe plan sportiv și administrativ, declarate public și asumate, cu termene de evaluare pe perioade clar determinate;
4. Odată cu ieșirea din insolvența (cât mai rapid) convocarea AGA și numirea Consiliului de Administrație al Clubului;
5. Convertirea împrumuturilor acționarilor în aport la capitalul social;
6. Accelerarea procesului de asociere și colaborare cu CS Dinamo în termenii agreați”.
Conform legii, conducătorii clubului nu pot fi obligați să grăbească ieșirea din insolvență, în condițiile în care mai au la dispoziție încă un an și jumătate din acest plan de reorganizare.
Etichete: dinamo , dinamo insolventa , dinamo fani , plan fani dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...