Situaţia steliştilor. "Pinti e în cantonament. Filip revine la antrenamente în decembrie"
18.11.2016, 15:06Liderul Ligii 1 după 15 etape din sezonul regulat, Steaua, va juca în această etapă în deplasare, cu Concordia Chiajna. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
ÎN DIRECT la Digi Sport 3, în cadrul unei conferinţe de presă, Laurenţiu Reghecampf a vorbit despre situaţia accidentaţilor din lotul Stelei.
"Pinti e în cantonament. Și-a revenit și sper să nu mai aibă parte de accidentări. Accidentarea lui Filip a fost foarte gravă. Revine la antrenamente din decembrie. Nu are rost să forțăm. Îl vreau 100% în Antalya.", a declarat Laurenţiu Reghecampf.
Apoi, tehnicianul vicecampioanei a dezvăluit că nu are de gând să-şi menajeze jucătorii pentru partida de joi, din Europa League, cu Osmanlispor.
"Nemulțumirea mea a fost că nu am marcat mai multe goluri, dar suntem în grafic, suntem pe primul loc în campionat, urmează meciul cu Osmanlispor în Europa League. Nu avem de ce să ne îngrijorăm. Nu avem de ce să menajăm jucătorii. Facem asta când jucăm din 3 în 3 zile. Nu avem motive de îngrijorare. Doar Enache a jucat cu Rusia. E jucător de travaliu. Voi juca cu echipa bună", a mai spus Reghe.
Antrenorul roş-albaştrilor a afirmat că obiectivul este unul singur la meciul de mâine: câştigarea celor 3 puncte.
"Eu nu îmi sun jucătorii când sunt la echipa națională. Când se întorc încerc să îi introduc în atmosfera de la Steaua, să îi fac să uite, dacă e ceva de uitat. E normal să vrea să facă meciul vieții cei de la Chiajna. Întâlnesc echipa de pe primul loc. Vreau ca echipa mea să aibă o reacție foarte bună și să câștigăm toate cele 3 puncte", a mai afirmat Reghecampf.
Tehnicianul s-a referit şi la duelurile cu Dinamo, din semifinalele Cupei Ligii.
"Eu spun că Dinamo e favorită. Joacă un fotbal foarte bun. Pentru mine, înseamnă 8 derby-uri, 8 meciuri importante cu o echipă care se va bate cu noi să câștige cel puțin un trofeu", a încheiat Reghe.
Concordia Chiajna - Steaua e sâmbătă, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , reghecampf , pintilii , conferinta , filip
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...