Singura condiție în care Gigi Becali i-ar da mână liberă antrenorului la FCSB: ”Spun `ia-o tu, că tu ești specialist`”
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 09:41
FCSB nu a mai câștigat titlul de campioană în Liga 1 din sezonul 2014/2015, iar perioada de ”secetă” ar fi cauzată, potrivit multor voci din fotbalul românesc, de implicarea activă a patronului Gigi Becali în viața echipei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Criticat în numeroase rânduri că-și atribuie multe dintre sarcinile antrenorului, Gigi Becali a anunțat că, în cazul în care averea sa s-ar ridica la câteva miliarde de euro, precum cea a lui Roman Abramovich, atunci nu ar mai dicta schimbările, primul 11 sau pozițiile jucătorilor în teren, așa cum el însuși nu s-a ferit să recunoască de-a lungul vremii.
Gigi Becali: ”Dacă aveam trei miliarde de euro, spuneam: 'Tu antrenor care ești foarte bun, că te-am văzut că ai câștigat. Uite, ia asta și fă tu'”
”Dacă aveam eu trei miliarde de euro, atunci spuneam: 'Tu antrenor care ești foarte bun, că te-am văzut că ai câștigat. Uite, ia asta și fă tu'. Dar când tu nu ai banii și vezi în țările alea, sunt două aspecte, am banii mulți, nu mă interesează că dau 300 de milioane de euro.
Doi, societatea comercială a luat-o Abramovich la 350 de milioane de euro, acum vrea trei miliarde de euro, pentru că a crescut. Și trei, economie puternică, bani din bilete, din sponsori, nu pierzi bani. Dacă eu nu pierd bani, acum spun `ia-o tu, că tu ești specialist`.
Dacă eu pierd bani, eu nu fac economii, trebuie să aduc bani din buzunarul meu. Nu îmi mai convine, trebuie să fiu cu ochii în patru”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Până când averea, estimată la 350-400 de milioane de euro, îi va crește exponențial, Gigi Becali se teme să nu piardă investiția de la FCSB ”pe mâna altora” și va continua să ”supravegheze” totul.
În următoarea rundă din Liga 1, FCSB va merge în Gruia pentru derby-ul cu CFR Cluj. Meciul, care se poate dovedi decisiv în lupta pentru titlu, va fi transmis duminică, de la ora 20:30, pe Digi Sport 1.
Etichete: gigi becali , patron fcsb , implicare gigi becali fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...