Exclusiv Și Gică Popescu se ia de șefii Fiorentinei: ”Ianis Hagi nu a fost gestionat cum trebuie!”
07.04.2018, 19:44VIDEO CSM Iași - Viitorul 0-2. Ianis Hagi (19 ani) a marcat încă un gol pentru gruparea campioană, la finalul unei faze în care și-a demonstrat din nou calitățile impresionante. Hagi jr a devenit unul dintre cei mai buni fotbaliști din campionat chiar și spre surprinderea unora dintre persoanele care-l știu cel mai bine. Gică Popescu (50 de ani), cumnatul lui Gică Hagi, se aștepta la asemenea evoluții din partea lui Ianis, dar nu acum.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Eu mă așteptam ca Ianis să aibă astfel de evoluții, dar nu așa de repede, pentru că un an și jumătate a jucat foarte puțin. Știam ce calitate are, mă așteptam ca această revenire a lui să înceapă de la jumătatea returului. Mă așteptam să aibă această revenire, dar pe la jumătatea play-off-ului. Foarte bine că a făcut asta mult mai devreme”, a spus Popescu, fost căpitan al celor de la FC Barcelona, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”.
”Baciul” crede că lui Ianis i-au lipsit jocurile și nu se sfiește să dea vina pe cei de la Fiorentina pentru modul în care au gestionat relația cu micuțul Hagi.
”Asta dovedește faptul că este un jucător cu calități incredibile, căruia i-au lipsit meciurile, i-a lipsit competiția. S-a antrenat foarte bine în pregătire, a fost cel mai bun în iarnă. A ajutat foarte mult echipa, cred că și datorită lui a avut Viitorul această revenire pentru că a marcat goluri și a dat pase decisive.
E important pentru echipă. Dovedește că este un jucător cu un potențial fantastic care nu a fost gestionat cum trebuie la Fiorentina”, a mai spus Gică Popescu, la Digi Sport.
Reușita lui Ianis i-a produs o mare bucurie lui Gică Hagi, care și-a chemat imediat băiatul la margine pentru a-l felicita.
”E normal ca Ianis să arate bine. Crește fizic, tactic, dar și mental. Capătă ritm la fiecare meci și poate să crească și mai mult. Nu am luat nicio decizie cu el sau cu mine. O să vină vara și atunci veți vedea ce se va întâmpla. În acest timp, încercați să vorbiți mai mult despre acești copii”, a spus Hagi, după meci, la flash-interviul acordat pentru Digi Sport.
Ianis Hagi are 4 goluri şi 3 pase decisive de la revenirea în Liga 1, în timp ce omul decisiv al liderului FCSB, Constantin Budescu, a contribuit la rândul său la şase dintre reuşitele roş-albaştrilor (4 goluri şi 2 assist-uri).
Impactul foarte bun al lui Ianis Hagi se observă şi în numărul punctelor câştigate de Viitorul în acest an calendaristic. Constănţenii au obţinut 14 puncte, fiind depăşiţi la acest capitol doar de primele două clasate, FCSB şi CFR Cluj, ambele cu câte 15.
VIDEO cu golul marcat de Ianis Hagi, la Iași
Etichete: ianis hagi , gica popescu , ianis fiorentina , popescu ianis , ianis video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...