Exclusiv Sfaturi pentru jucătorii certaţi de Becali: ”Vrea să vadă dacă fac față presiunii. Trebuie să fie puternici”
25.10.2016, 12:27Fost jucător la Steaua, Paul Pîrvulescu, le transmite fotbaliștilor din lotul echipei lui Laurențiu Reghecampf să fie puternici atunci când sunt criticați de finanțatorul echipei, Gigi Becali.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ajuns la Steaua în 2012, fundașul a fost și el criticat de Becali și susține că finanțatorul își ceartă jucătorii în public pentru a le testa caracterul.
”Cu siguranță că nu e ușor pentru nimeni, dar patronul face uneori chestia asta tocmai pentru a vedea ce fel de caracter au jucătorii, dacă pot rezista presiunii. În momentul în care semnezi cu Steaua ești conștient că poți să treci prin așa ceva. Ei trebuie să fie puternici și criticile patronului să-i ambiționeze”, a declarat Paul Pîrvulescu, pentru digisport.ro.
Pîrvulescu consideră că jucătorii aduși în această vară de roș-albaștri sunt jucători buni însă îi avertizează pe aceștia - ”la Steaua nu te așteaptă nimeni”.
”Sunt jucători buni care au demonstrat la echipele lor că au valoare, altfel nu ai cum să ajungi la Steaua. Orice jucător cred că are totuși nevoie de timp pentru a se adapta, la Steaua nu te așteaptă nimeni, trebuie să joci foarte bine încă de la primul meci”, susține fostul jucător al roș-albaștrilor.
Fundașul de 28 de ani crede că Steaua nu va avea probleme în a câștiga campionatul și spune că Denis Alibec va fi un jucător esențial pentru echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf. Pîrvulescu susține că atacantul este un fotbalist peste nivelul ligii 1.
”Steaua a început foarte bine acest sezon, a avut niște meciuri foarte bune dar după s-au schimbat foarte mulți jucători și au nevoie de timp, nu poți să faci să meargă totul bine peste noapte. Nu cred că vor avea probleme în lupta la titlu.
Din iarnă o să vină și Alibec la ei și cred că o să-i ajute foarte mult. Sunt sigur că Alibec este un transfer foarte bun, este un fotbalist bun, peste nivelul ligii 1. Totuși, în fotbal e posibil orice, cine se gândea anul trecut că Leicester o să câștige titlul în Premier League?”, a mai spus Pîrvulescu.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Paul Pîrvulescu a ajuns la Steaua la începutul anului 2012, fiind cumpărat de la Gaz Metan Mediaș pentru aproximativ 900.000 de euro. Acesta nu a reușit însă să-și câștige un loc de titular, fiind și accidentat în dese rânduri, iar după două sezoane și jumătate a fost împrumutat la Viitorul, Voluntari sau ASA Târgu Mureș. Două titluri și o Supercupă a României a câștigat Pîrvulescu cu Steaua.
Etichete: steaua , paul pirvulescu , pirvulescu steaua , pirvulescu alibec , pirvulescu becali , pirvulescu critici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...