Sfatul ”magicianului” Budescu pentru Octavian Popescu, după ce FCSB a pierdut campionatul
articol scris de Digi Sport17.05.2022, 15:06
FCSB a pierdut lupta pentru titlu cu CFR Cluj, după ce a remizat cu FC Voluntari, 2-2, în etapa a noua a play-off-ului, iar gruparea din Gruia s-a impus în fața Universității Craiova, 2-1.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
La finalul jocului de pe Arena Națională, în care FCSB a fost egalată pe final de FC Voluntari, cu un gol marcat dintr-o poziție de ofsaid, mulți dintre jucătorii vicecampioanei, printre care și Octavian Popescu (19 ani), au izbucnit în lacrimi.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit Transfermarkt.
- 37 de meciuri, 9 goluri și 4 assist-uri sunt cifrele lui Popescu în acest sezon.
Octavian Popescu, sfătuit să mai rămână la FCSB câțiva ani: ”E devreme să plece”
Constantin Budescu, jucător la FCSB până în iarnă, când a semnat cu FC Voluntari, este convins că foștii săi coechipieri o să-și revină după dezamăgirea cauzată de pierderea campionatului și i-a dat un sfat lui Octavian Popescu.
”Cred că o să îşi revină! Din păcate pentru ei, au pierdut acest campionat. Toată lumea se aştepta să îl câştige. La Tavi e devreme să plece, pentru că e tânăr şi mai poate sta câţiva ani în ţară. E un jucător foarte bun”, a declarat Constantin Budescu, pentru as.ro.
Galatasaray și Besiktaș și-au "dat acordul" pentru Octavian Popescu. Anunțul presei din Turcia
Octavian Popescu este urmărit de mai mult timp de Galatasaray și Beșiktaș, iar presa din Turcia anunță că departamentele de scouting de la ambele cluburi "și-au dat acum acordul" pentru transferul mijlocașului de la FCSB.
Potrivit publicației Fanatik.tr, "totul a început când mai mulți reprezentanți de la Galatasaray și Beșiktaș au mers la București pentru a aduna informații despre Octavian Popescu. El este prezentat drept unul dintre cei mai importanți jucători cu potențial de star dn această generație a fotbalului românesc".
Însă sursa citată amintește că mijlocașul de 19 ani nu va fi ușor de luat de la FCSB, din cauza pretențiilor financiare ale lui Gigi Becali.
Octavian Popescu este principalul "produs de export" al lui Gigi Becali. Mai în glumă, mai în serios, patronul roș-albaștrilor cere o sumă exorbitantă pentru Tavi Popescu, 50 de milioane de euro, după spusele sale.
Însă vărul său, Giovanni Becali, a spus că este evident că, dacă vine o ofertă de 20 de milioane, ar putea să-l vândă.
Etichete: constantin budescu , octavian popescu , jucator fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...