Video Şfaiţer spune că Steaua l-ar fi contactat pe agentul lui Cabrera. Meme neagă interesul
23.05.2016, 20:03UPDATE 21.41 Steaua a negat interesul pentru mijlocaşul argentinian al lui FC Botoşani, Gonzalo Cabrera.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
"Am fost contactat și am spus clar că nu ne interesează. Dacă Apostu Bogdan nu infirmă ce spune Şfaiţer, fac publică discuția. Am opțiunea ARCHIVE CHAT pe Whatsapp", a scris directorul sportiv al Stelei, Mihai Stoica, pe contul său de Facebook.
Reacţia impresarului a venit prompt. Apostu a recunoscut şi el că argentinianul nu va ajunge la Steaua din sezonul viitor.
"Am avut o singură discuţie referitoare la Cabrera cu Mihai Stoica, un om pe care îl apreciez foarte mult şi care a avut un merit în ascensiunea mea ca fotbalist acum 15 ani, iar răspunsul Stelei a fost negativ. Orice altă discuţie vizavi de acest subiect e inutilă. Gonzalo rămâne un fotbalist important al Ligii 1, iar viitoarea lui destinaţie va fi, cel mai probabil, o echipă din străinătate, dar asta vom vedea la vară, după încheierea campionatului", a răspuns Bogdan Apostu, pe aceeaşi reţea de socializare.
Steaua l-a contactat pe impresarul lui Gonzalo Cabrera pentru a vedea în ce condiţii mijlocaşul poate ajunge sub comanda lui Reghecampf. Patronul lui FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat că nu ia în calcul vreo ofertă sub 500.000 de euro, aşa că orice variantă din România pare să pice pentru sud-american.
"Steaua este una dintre cele mai mari echipe şi, dacă aş avea ocazia să joc acolo, aş accepta imediat", a spus argentinianul care poate juca pe oricare dintre cele trei poziţii din spatele vârfului în urmă cu doar câteva săptămâni. Fotbalistul a impresionat mai ales pe acest final de sezon, astfel că roş-albaştrii au luat legătura cu Bogdan Apostu să se intereseze în ce măsură poate fi făcută mutarea.
Informaţia a fost confirmată în cadrul emisiunii Fotbal Club de Cornel Şfaiţer, numărul unu de la FC Botoşani.
"Dacă Steaua ne contacta pe noi, anunţam şi agentul jucătorului, aşa că nu sunt supărat. E normal să existe o colaborare bună între club şi impresarul fotbalistului", a spus oficialul moldovenilor.
Interesul Stelei vine în contextul în care şi Astra s-a arătat dispusă să negocieze pentru fotbalist. Totuşi, cel mai probabil Cabrera nu va ajunge la altă echipă din Liga 1, în contextul în care are oferte mult mai tentante din câteva campionate importante din Europa.
"Nu am primit o ofertă oficială de la Steaua, dar a fost o discuţie de principiu cu cei de la Astra. Cabrera e un jucător important pentru noi, aşa că nu vom renunţa uşor la el. Nu vă ascund faptul că el este monitorizat de cluburi din Germania, din Rusia şi din Turcia. Vom vedea după meciul cu CFR, atunci vom cântări ofertele. Sub 500.000 de euro nu îl vom da", a mai precizat Şfaiţer.
Cabrera a fost crescut de Boca Juniors şi a mai evoluat la Doxa, AEK Larnaca, Once Caldas şi Godoy Cruz, venind la echipa lui Leo Grozavu la începutul acestui sezon.
Etichete: steaua , steaua cabrera , steaua cabrera liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...