Sepsi - Universitatea Craiova 1-2. Alex Mitriță le aduce victoria oltenilor! Crețu, eliminat în prelungiri
11.08.2024, 21:00
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sepsi a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-2, în cadrul etapei cu numărul 5 a SuperLigii României.
Partida dintre cele două formații a putut fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Sepsi - Universitatea Craiova 1-2. Alex Mitriță a reușit o ”dublă” și aduce victoria oltenilor
Universitatea Craiova a început mai bine meciul și a deschis scorul după 30 de minute prin Alex Mitriță, care l-a învins pe Niczuly cu o ”scăriță”. Niciuna dintre cele două formații nu au mai reușit să puncteze în această repriză și au intrat la egalitate la cabine.
Partea a doua a jocului a fost mult mai atractivă, iar cele două echipe au ratat ocazii după ocazii. În cele din urmă, Sepsi a reușit să restabilească egalitatea prin Debeljuh, în minutul 69, după o fază destul de complicată. Arbitrul din camera VAR a intervenit și a decis că reușita covăsnenilor a fost valabilă, după ce inițial a părut că balonul a fost atins cu mâna de un jucător covăsnean.
Alexandru Mitriță a mai punctat încă o dată pentru Universitatea Craiova, minutul 82, după ce a trimis mingea superb la colțul lung.
Oltenii au rămas în 10 oameni cu mai puțin de două minute înainte de finalul jocului. Alex Crețu a primit al doilea galben pentru un fault asupra lui Drăghiceanu și a fost eliminat.
În urma acestui rezultat, oltenii au urcat pe primul loc în SuperLigă, la egalitate de puncte cu Oțelul Galați, 11 puncte, dar cu un golaveraj mai bun (8-3 față de 7-3). De cealaltă parte, Sepsi ocupă poziția a patra, cu opt puncte, la egalitate cu ”U” Cluj, care închide podiumul.
VIDEO Rezumatul meciului Sepsi - Universitatea Craiova 1-2:
Sepsi are în acest sezon două victorii (1-0 cu Poli Iași / 2-1 cu Gloria Buzău) și două remize (1-1 cu Dinamo / 2-2 cu Rapid). Același parcurs l-a înregistrat și Universitatea Craiova, dar cu adversari mai puternici: 4-2 cu UTA, 2-0 cu CFR Cluj, 0-0 cu Hermannstadt și 0-0 cu Petrolul.
În ediția trecută a SuperLigii, oltenii au câștigat ambele întâlniri, 3-1 și 3-2. Și în sezonul 2022/2023 Sepsi n-a putut evita eșecul împotriva Craiovei: 1-2 în tur și 1-3 în retur.