Sepsi - Hermannstadt 1-1. Covăsnenii, doar o remiză înaintea meciului cu Bodo/Glimt
21.08.2023, 20:22
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Partida dintre Sepsi și Hermannstadt s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a șasea din SuperLiga României.
Sepsi ocupă locul patru în clasament, cu nouă puncte acumulate, în timp ce Hermannstadt se află pe locul opt cu șapte puncte.
Sepsi - Hermannstadt 1-1. Faze controversate la Sfântu Gheorghe
Prima șansă de gol a partidei le-a aparținut sibienilor în minutul 5, când Alhassan a șutat periculos din interiorul careului. Formația lui Măldărășanu a avut un gol anulat în minutul 14, al lui Paraschiv, după ce asistentul a ridicat fanionul.
Covăsnenii au cerut penalty în minutul 30, după ce Rondon a acuzat un henț al lui Bejan, însă Rareș Vidican a lăsat jocul să continue.
Sepsi a deschis scorul pe finalul primei reprize, prin Kallaku, după o fază încurcată în careul sibienilor.
Hermannstadt a restabilit egalitatea în minutul 53, prin Bejan, care l-a învins pe Niczuly cu capul, la o centrare a lui Balauru.
Paraschiv a irosit o șansă importantă de gol câteva minute mai târziu, iar Letica a avut o intervenție bună la încercarea cu capul a lui Păun.
Pe final, Gabi Iancu putea înscrie cu capul, dar a trimis cu capul peste transversală dintr-o poziție ideală.
VIDEO Rezumatul partidei Sepsi - Hermannstadt 1-1
Sepsi este una dintre cele mai în formă echipe din România în actualul sezon. Trupa lui Liviu Ciobotariu nu a cunoscut eșecul în stagiunea curentă și a primit doar două goluri în nouă meciuri disputate. În ultima partidă, gruparea din Sf. Gheorghe a învins-o pe Aktobe și s-a calificat în play-off-ul Conference League.
- În campionat, Sepsi ocupă locul 5
De cealaltă parte, Hermannstadt a cedat cu scorul de 0-1 pe terenul Universității Craiova, iar în momentul de față ocupă locul 9 în SuperLiga. Trupa lui Marius Măldărășanu a disputat doar patru meciuri în momentul de față, asta deoarece sibienii au nevoiți să stea o etapă, după ce FCSB a cerut amânarea duelului pentru a se odihni pentru jocul din cupele europene.
Reacția lui Laszlo Dioszegi despre FK Bodo/Glimt, adversara din play-off-ul Conference League
Covăsnenii se vor duela în play-off-ul Conference League cu FK Bodo/Glimt. Echipa din Norvegia a fost ”coșmarul” lui Jose Mourinho în urmă cu două sezoane.
În faza grupelor Conference League 2021-2022, FK Bodo/Glimt a învins-o pe AS Roma cu 6-1 și a obținut o remiză, 2-2, iar în sferturile de finală a câștigat cu 2-1 în prima manșă. În retur, italienii s-au impus cu 4-0.
Întrebat despre duelul cu norvegienii, Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a avut o reacție categorică.
”E o echipă foarte bună (n.r. Bodo/Glimt), are prima șansă, are 75%, dar la fotbal se poate întâmpla orice, mingea e rotundă. O să aibă primă, cum să nu? Trebuie să discutăm cu ceilalți conducători și stabilim împreună”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Fotbal Club, de la Digi Sport.