Sepsi - Dinamo 4-1. Gazdele au făcut spectacol la Sfântu Gheorghe. Dinamo rămâne penultima în Liga 1
31.10.2021, 19:25
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sepsi a obținut a doua victorie a sezonului în etapa a 14-a a Ligii 1, 4-1 cu Dinamo. A fost primul succes al lui Cristiano Bergodi pe banca grupării covăsnene.
Marius Ștefănescu, fundașul stânga al lui Sepsi, a avut un sfert de oră fantastic la Sfântu Gheorghe. Mai întâi a deschis scorul cu ajutorul unei devieri a lui Sorescu, apoi a majorat diferența în favoarea echipei sale, cu un șut năprasnic din interiorul careului.
Sepsi - Dinamo 4-1. Covăsnenii obțin a doua victorie a sezonului în fața lui Dinamo, echipa cu cea mai slabă apărare din Liga 1
În minutul 28, Ștefănescu a scăpat singur cu Iliev și a avut șansa să semneze hattrick-ul, însă lobul său a ocolit de puțin spațiul porții. Cu 5 minute înainte de pauză, Torje a redus din diferență cu o execuție de la aproximativ 25 de metri, iar Dinamo spera la o remontada.
La revenirea de la cabine, elevii lui Mircea Rednic au avut câteva încercări sterile de a pune în pericol poarta lui Began, însă cei care au marcat au fost tot cei de la Sepsi. Mitrea s-a desprins de marcaj în minutul 72 și a punctat cu o lovitură de cap imparabilă.
În minutul 86, Fofana, intrat de curând în teren, a stabilit scorul final, după o cursă splendidă, de 70 de metri a lui Bărbuț. Grație acestui succes, Sepsi a urcat pe poziția a 11-a, cu 13 puncte, în timp ce Dinamo rămâne penultima, cu doar 8 puncte și un golaveraj de 12-33.
VIDEO Rezumat Sepsi - Dinamo 4-1
_________________________________________________________________________________________________
Știrea inițială:
Sepsi Sfântu Gheorghe - Dinamo, meci contând pentru etapa cu numărul 14 din Liga 1, se dispută astăzi, de la ora 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Sepsi - Dinamo, LIVE VIDEO, 17:30, Digi Sport 1. "Câinii" așteaptă prima victorie după aproape trei luni
Înaintea duelului de pe noua arenă a lui Sepsi, ambele formații se află în subsolul clasamentului. Covăsnenii ocupă poziția a 14-a, cu doar 10 puncte strânse în 13 runde, dar vin după un succes important în Cupa României, 1-0 contra lui U Craiova 1948, care i-a asigurat calificarea în sferturile de finală ale competiției.
De partea cealaltă, Dinamo e penultima în Liga 1, cu doar opt puncte. Echipa lui Mircea Rednic a fost eliminată la mijlocul săptămânii din Cupa României, după ce a pierdut dramatic contra lui FC Argeș, scor 1-2. Bucureștenii au condus cu 1-0, dar piteștenii au dat lovitura pe final, Cristi Dumitru marcând decisiv în minutul 90+3.
Pentru Dinamo a fost un nou meci în care a condus, dar a ratat victoria, așa cum s-a întâmplat în mai multe partide de la revenirea lui Mircea Rednic. Contra celor de la UTA Arad, "câinii" au condus cu 2-0, dar s-au văzut egalați în prelungiri, iar scenariul s-a repetat la partida cu Rapid, scor 1-1.
- Dinamo nu a mai câștigat în campionat de la meciul cu Academica Clinceni, scor 3-1, disputat pe 2 august.
Mircea Rednic: "Unii au trecut la echipa a doua, să-și revină"
Înaintea meciului cu Sepsi, Antrenorul "câinilor" a dezvăluit că a trimis mai mulți jucători la echipa a doua, după evoluțiile slabe din ultima vreme.
"Eu am răbdare cu unii dintre ei, cu alții nu. Unii au trecut la echipa a doua, să-și revină. Unii s-au obișnuit la echipa mare și la echipa a doua ori joacă cum joacă, ori se dau accidentați. Unii sunt răsfățați și trebuie să înțeleagă că nu mai merge. Dacă la Liga 3 nu arăți că ești mai bun decât ceilalți, nu ai ce să mai cauți la echipa mare", a declarat Mircea Rednic.
"Orice meci e important pentru noi şi mai ales punctele. Am pierdut puncte şi cu UTA şi cu Rapid, măcar e bine că am condus. Importantă e prima victorie, apoi nu ne mai oprim până la iarnă. Important este să ne salvăm de la retrogradare. Deja echipa e mult mai omogenă, nu voi mai face schimbări. Sper să gestionăm mult mai bine finalurile de meci. La anul probabil echipa va arăta mai bine. Cu unii jucători nu voi mai avea răbdare", a mai spus Rednic.