Exclusiv Sepsi continuă transferurile spectaculoase. L-a adus pe Viera, fostul căpitan de la Pandurii
11.01.2018, 14:47Sepsi Sf. Gheorghe continuă seria transferurilor spectaculoase. După ce l-a adus pe Dalmau, fotbliast crescut la academia Barcelonei, formația pregătită de Eugen Neagoe l-a adus și pe Ouasmane Viera, jucător cu ștate vechi în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fost căpitan al Pandurilor și câștigător al Cupei României cu CFR Cluj, fundașul ivorian de 31 de ani a semnat un contract până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire. La fel ca şi Dalmau, fotbalist crescut la celebra academie a celor de la Barcelona, jucătorul a ajuns la Sepsi prin intermediul managerului Traian Gherghişan.
Adus în Liga 1 de CFR Cluj, în 2008, Viera a mai jucat la Internațional Curtea de Argeș, înainte să semneze cu Pandurii Tg. Jiu. La formația gorjeană a avut prestații apreciate și ajuns căpitanul echipei. A strâns 132 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, marcând 7 goluri și oferind o pasă decisivă.
A fost pe lista Stelei
În 2013, în ultimele luni de contract de la Pandurii, Viera a intrat pe radarul Stelei. S-a negociat intens pe seama salariului, la acea vreme şi CFR dorind să îl ia înapoi. Până la urmă, fundaşul ivorian a ales cu "buzunarul", semnând cu Rizespor, care i-a oferit o sumă superioară. De notat că la acea vreme Becali nu a considerat că e necesar să facă o investiţie atât de mare în salariul unui jucător, în condiţiile în care echipa avea trei fundaşi centrali de mare valoare, Gardoş, Szukala şi Varela.
Înainte de Crăciun, Sepsi a reziliat contractele a patru jucători, Victor Astafei, Dragoș Huiban, Constantin Grecu şi Sandu Iovu, iar pe Patrick Petre l-au anunţat că trebuie să se întoarcă la Dinamo. Totuşi, antrenorul Neagoe a anunţat că echipa se va despărţi de cel puţin 10 jucători.
După 22 de etape, Sepsi e penultima în clasament, cu doar 15 puncte. În ultimele 4 etape din sezonul regulat, formația din Sf. Gheorghe va întâlni, în ordine:
ACS Poli Timișoara (a)
CS U Craiova (d)
Concordia Chiajna (a)
FCSB (d)
Etichete: ousmane viera , viera sepsi , transfer viera sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...