Sepsi a pierdut 50.000€ odată cu transferul lui Claudiu Petrila la Rapid! Laszlo Dioszegi, mesaj acid pentru CFR Cluj
articol scris de Digi Sport01.08.2023, 17:52
Claudiu Petrila (22 de ani) s-a transferat la Rapid în perioada de mercato a verii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul a fost împrumutat de la CFR Cluj pentru întreg sezonul 2023/2024. Giuleștenii au plătit 500.000 de euro doar pentru împrumut, iar la finalul acestuia mai trebuie să achite alte 200.000, valoarea unei clauze obligatorii de achiziționare definitivă.
Sepsi a pierdut 50.000 de euro din cauza modului în care s-a făcut transferul lui Claudiu Petrila
În momentul în care CFR Cluj l-a împrumutat pe Petrila la Sepsi, (perioada 2020-2021), covăsnenii au impus, conform GSP.ro, o clauză prin care trebuie să primească 10% dintr-un eventual transfer definitiv al fotbalistului.
Cum suma de transfer definitiv este de doar 200.000 de euro, deținătoarea Cupei României va primi vara viitoare 20.000 de euro. În cazul în care CFR Cluj nu l-ar fi trimis sub formă de împrumut la Rapid, ci definitiv, Sepsi ar fi primit 70.000 de euro.
Laszlo Dioszegi se simte păcălit de cei de la CFR Cluj
Patronul lui Sepsi a oferit o reacție legată de cele de mai sus și a confirmat că echipa sa a pierdut bani din cauza modalității de transfer.
"Suntem profund dezamăgiți. Nu ne așteptam ca un club de talia CFR-ului să judece așa în cazul unui transfer doar pentru a dribla clauza noastră.
O clauză care cred că e justă, în condițiile în care și noi am contribuit la ascensiunea lui Petrila. OK, și el ne-a ajutat pe noi, dar cred că de la Sfântu Gheorghe a pornit ascensiunea lui Petrila.
Asta e, pierdem acum, vom câștiga altădată. Nu ne deranjează suma, sigur că ar fi contat pentru un club mic cum suntem noi, dar considerăm că omenia și cuvântul dat trebuie să fie mai presus de o clauză. Am greșit, pe viitor vom ști și nu vom mai greși.
Le aducem aminte celor de la CFR că nu am neglijat competiția în ultima etapă la Craiova, am fi putut merge cu juniorii, dar am decis să respectăm competiția. Nu pe CFR!
Am respectat-o, iar CFR a câștigat minim 350.000 de euro pentru că noi nu am pierdut la Craiova. Asta e! Pierdem pe o parte, dar nu ne dezicem de linia pe care am mers, suntem corecți și așa vom rămâne", a spus Dioszegi, conform sursei citate.
Etichete: claudiu petrila , laszlo dioszegi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...