Sepsi a anunțat când va fi prezentat oficial Liviu Ciobotariu
articol scris de Digi Sport08.06.2023, 20:27
Sepsi Sf. Gheorghe i-a găsit rapid înlocuitor lui Cristiano Bergodi (58 de ani).
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
După ce a stat pe banca covăsnenilor în 83 de partide și a reușit să câștige trei trofee, italianul a decis că are nevoie de o nouă provocare.
Liviu Ciobotariu va fi noul antrenor al celor de la Sepsi
La scurt timp după plecarea acestuia, Sepsi Sf. Gheorghe s-a înțeles cu Liviu Ciobotariu pentru a prelua atribuțiile de antrenor al primei echipe.
Potrivit lui Laszlo Dioszegi, totul între club și noul tehnician este pus la punct, iar în cursul zilei de vineri, 9 iunie, ”Ciobi” va fi prezentat oficial.
”Maine dimineață vine la club și îl vom prezenta.
Eu consider că da (n.r. este o alegere bună), dar o să fiu mulțumit dacă avem și rezultate bune. Ce am discutat cu Liviu Ciobotariu, mi se pare o alegere bună.
O țară întreagă cred că are așteptări pentru cele patru echipe. Aș fi bucuros dacă ne-am califica două tururi, dacă am ajunge până în play-off”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Liga Digi Sport.
”Sunt dezamăgit”. Ce spune Laszlo Dioszegi despre numirea lui Cristiano Bergodi la CFR Cluj
Laszlo Dioszegi a vorbit despre mutarea lui Cristiano Bergodi la CFR Cluj și s-a declarat dezamăgit de alegerea tehnicianului.
Patronul de la Sepsi spune că italianul l-a anunțat că vrea să plece de la echipă pentru a prinde un contract mult mai bun în Italia sau în Arabia Saudită.
”Acum o jumătate de oră am citit și eu. Eu, personal, sunt surprins. El mi-a spus că vrea să plece acasă în Italia sau în Arabia. Am crezut că nu vrea să plece la CFR. Sunt dezamăgit, dar asta e viața de antrenor. Putea să-mi spună că pleacă la CFR pentru că nu aveam ce să îi fac.
Supărat nu sunt, dar sunt dezamăgit. Putea să-mi zică liniștit, asta e, s-a terminat contractul. Oricum nu puteam să fac nimic. Dacă e adevărat, cred că putem să discutăm.
Nu i-am făcut o ofertă pentru că a spus că vrea o nouă provocare. După ce am câștigat Cupa, ne-a zis că nu are niciun rost să-i oferim un nou contract pentru că vrea o altă provocare.
Nu cred că are ceva să-mi reproșeze. Când ne-am întâlnit am vorbit, dar nu am fost niciodată apropiați. Efectiv nu a avut ce să-mi reproșeze”, a declarat Laszlo Dioszegi , la Liga Digi Sport.
Etichete: sepsi , liviu ciobotariu , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat prima utilizare de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de...