Semnal de alarmă după sancțiunea primită de Cristi Săpunaru: ”Comisiile judecă în funcție de echipe!”
articol scris de Digi Sport29.09.2022, 18:45
Cristi Săpunaru (38 de ani), căpitanul celor de la Rapid, și-a aflat pedeapsa după incidentele de la finalul partidei cu U Craiova 1948, când a intrat în conflict cu apropiați ai clubului din Bănie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalistul a primit o amendă de 9.400 de lei și o suspendare de o etapă din partea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.
Semnal de alarmă după sancțiunea primită de Cristi Săpunaru: ”Comisiile judecă în funcție de echipe!”
Helmut Duckadam a comentat ironic suspendarea primită de Cristi Săpunaru după evenimentele de la Târgu Jiu.
Fostul mare portar susține că Săpunaru ar fi trebuit pedepsit mult mai dur pentru ieșirea nervoasă pe care a avut-o după meciul cu U Craiova 1948 și crede că dacă un jucător al unei echipe din province ar fi avut același comportament precum căpitanul giuleștenilor acesta ar fi încasat o pedeapsă mai drastică.
”Sunt de acord cu Ion Crăciunescu, mi se pare o sancțiune prea exagerată. Cred că nu trebuia să-i dea nimic. De ce să-i dea cu Afumați? Cred că nu juca oricum. Da, sunt ironic, sigur. Comisiile judecă în funcție de echipe.
Dacă era o altă echipă, din provincie, cred că-i umfla de nu se vedeau. Asta e, ne-am obișnuit, mergem înainte, n-are rost să ne facem iluzii că vreodată va fi ceva corect în țara asta”, a declarat Helmut Duckadam, citat de sport.ro.
Ion Crăciunescu, ironic după sancțiunea primită de Cristi Săpunaru: "I-a dat foarte mult o etapă!"
În cadrul emisiunii Fotbal Club, fostul mare arbitru a ironizat decizia Comisiei, iar apoi a declarat că Săpunaru ar fi trebuit să primească cel puțin 5 etape de suspendare.
"Cred că, la exigența Federației de Fotbal, trebuia să-i dea avertisment. I-a dat foarte mult o etapă, mi se pare exagerat! Comisiile sunt independente, dar sunt numite tot în comitetul executiv al Federației. Mi se pare o decizie...
Mie Săpunaru îmi place foarte mult, îl stimez foarte mult, dar de data asta a greșit și trebuia să plătească zdravăn pentru greșeala pe care a făcut-o. Eu zic că minim 5 etape", a comentat Crăciunescu.
Etichete: sanctiune , ion craciunescu , frf , cristi sapunaru , helmut duckadam , comisie disciplină
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...