Ședința decisivă pentru viitorul Astrei! Condițiile pentru ca Șumudică să continue
05.12.2016, 14:41VIDEO FC Voluntari - Astra 1-2. Giurgiuvenii trebuie să tragă din greu pentru a mai spera la play-off iar meciul cu Steaua, din etapa viitoare, devine prioritar. Campioana are șanse importante de a prinde și un loc în primăvara europeană, dar gândul că Astra se poate califica îl frământă pe Șumudică.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul este decis ca la vară, când îi va expira contractul, să plece de la Astra, dar nu este exclus ca despărțirea să se facă încă din iarnă.
”Îmi voi duce contractul la bun sfârșit, dar nu voi mai continua din vară la Astra, Închid un ciclu de doi ani, este suficient. Banii nu i-am primit, dar nu asta este marea mea problemă.
La iarnă, voi avea o discuție cu cei din conducerea clubului și vom vedea ce proiect au pe termen scurt, adică până la vară. Avem șanse să ne calificăm în primăvara europenă și în play-off.
Alibec este deja cu un picior la Steaua, Junior Morais va intra în ultimele șase luni de contract cu Astra și vrea să plece, mai ales că are deja 6-7 ani aici, Budescu va reveni în China, deci e clar că lotul nu va mai fi deloc același.
Dacă eu și staff-ul meu vom considera că nu avem un lot care să ne permită sa facem performanță în continuare, ne vom așeza la masă și, probabil, vom rupe înțelegerea”, a spus Șumudică la ”Pro Sport Live”.
Astra - Steaua, derby-ul etapei a 20-a se va disputa duminică, 11 decembrie, la Giurgiu, de la ora 19:00 și va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Fazele VIDEO vor fi redate în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Tehnicianul spune că este extrem de pasionat de activitatea pe care o face și că aceste ”presiuni” nu au la bază oferte venite din altă parte.
”Nu vă pot ascunde că am contacte în străinătate, dar nu am nicio ofertă clară în acest moment.. Am spus că a existat o ofertă din țară, dar am promis că nu voi face publice discuțiile și nici actele pe care le-am primit de acolo.
Eu îmi doresc să antrenez în Turcia, pentru că este cel mai aproape și pentru că am avut o ofertă în vara trecută de la Gaziantep. Dacă m-ar fi interesat partea financiară, mă duceam în Golf”, a mai spus Șumudică.
În contractul existent între Șumudică și Astra există o clauză, potrivit căreia, fiecare parte trebuie să-i achite celeilalte suma de 150.000 de euro în cazul unei rezilieri unilaterale.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: marius sumudica , sumudica astra , sumudica contract astra , sumudica viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...