Seară de coșmar pentru Andrei Vlad. A greșit la gol, apoi s-a accidentat. Edi Iordănescu l-a luat în brațe la schimbare
25.08.2019, 21:54Andrei Vlad a avut un meci de coșmar cu Gaz Metan Mediaș, în etapa a șaptea a campionatului intern. Portarul de 20 de ani a făcut cadou un gol adversarilor, iar apoi a fost schimbat, după doar câteva minute.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce a respins în față lovitura liberă a lui Marius Constantin, iar Darius Olaru a profitat de ocazie și a deschis scorul, Andrei Vlad a fost urmărit de ghinion și în continuare. În minutul 30, portarul a aterizat rău și a suferit o accidentare.
Deoarece și-a dat mâna peste cap, acesta nu a mai putut continua partida, și a fost schimbat patru minute mai târziu, cu Cristian Bălgrădean.
În momentul în care a părăsit terenul, Andrei Vlad a fost consolat de antrenorul adversarilor, Eduard Iordănescu. Vizibil dezamăgit, tânărul portar a fost luat în brațe de fostul tehnician al lui FCSB.
Andrei Vlad a gafat la primul gol al gazdelor
Cei de la FCSB au început prost meciul din deplasare cu Gaz Metan Mediaș, iar gazdele au deschis scorul după doar 17 minute. Portarul roș-albaștrilor, Andrei Vlad, a greșit din nou, la faza golului.
La o lovitură liberă pentru Gaz Metan, de la aproximativ 35 de metri, Marius Constantin a trimis un șut puternic, dar pe centrul porții. Vlad a încercat să rețină, dar a scăpat mingea în față, iar Darius Olaru a profitat de eroarea portarului și a trimis simplu, în poartă.
Andrei Vlad mai face astfel o gafă decisivă, după ce a fost criticat atât de patronul echipei, cât și de președintele de imagine al acesteia.
Etichete: iordanescu , fcsb , andrei vlad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...