Se pregătește un schimb spectaculos de jucători între Rapid și CFR Cluj? ”Putem discuta”
articol scris de Digi Sport22.08.2022, 14:45
Potrivit ultimelor informații, Alexandru Albu (29 de ani) nu ar mai fi dorit la Rapid, iar gruparea giuleșteană l-ar putea trimite la CFR Cluj, la schimb cu un jucător cu cinci titluri de campion al României în palmares.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalistul care ar urma să meargă în Giulești ar fi Mihai Bordeianu (30 de ani). Nici Albu la Rapid, nici mijlocașul central al celor de la CFR Cluj nu au prins foarte multe minute în acest debut de sezon, iar o schimbare pare benefică pentru amândoi.
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Albu, conform Transfermarkt, iar Mihai Bordeianu este evaluat la 1,4 milioane de euro.
Schimb Albu-Bordeianu între Rapid și CFR Cluj? ”Putem discuta”
Chestionat în legătură cu acest subiect, Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a dezvăluit că nu a existat deocamdat nicio discuție între cele două cluburi, însă a lăsat să se înțeleagă că o astfel de mutare nu este imposibilă.
”Bordeianu e un jucător important pentru CFR Cluj. Nu s-a pus în discuţie aşa ceva. Este un jucător important pentru club. Nu a jucat atât de des pentru că avem mulţi jucători pe poziţia lui. E un jucător cu care am câştugat campionatul şi care a jucat şi la echipa naţională.
Probabil cei de la Rapid s-au gândit şi de acolo au apărut aceste informaţii. Putem discuta, dar deocamdată nu am vorbit nimic”, a declarat Cristi Balaj, la Pro Arena.
În vara acestui an, Rapid le-a plătit 150.000 de euro celor de la Concordia Chiajna pentru transferul definitiv al lui Albu, care a jucat în tricoul vișiniu în stagiunea precedentă sub formă de împrumut. Prosport a informat că pe adresa Rapidului au venit alte două oferte pentru mijlocaș.
Una din Golf, de 600.000 de euro, și alta de la un club din Grecia, care oferă 300.000 de euro în schimbul lui Albu.
Relațiile dintre CFR Cluj și Rapid sunt foarte bune în acest moment, având în vedere că în Giulești au sosit în această perioadă de mercato trei fotbaliști din Gruia: Costache, Ștefan și Dugandzic.
Etichete: cristi balaj , mihai bordeianu , alexandru albu , schimb rapid cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...