Exclusiv ”Se discută, acum, întoarcerea lui Dan Petrescu la CFR!”. Anunțul momentului în fotbalul românesc. Scenariul posibilei reveniri
01.11.2018, 00:53Gabi Balint a făcut anunțul săptămânii în fotbalul românesc: CFR negociază în această perioadă revenirea lui Dan Petrescu în Gruia. ”Burscul” are probleme mari în China, la Guizhou Zhicheng, și campioana vrea să profite.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Sunt șanse mari ca Dan Petrescu să se întoarcă. Se discută întoarcerea lui acum. S-a discutat, pentru că el mai are puțin în China, termină contractul. Se întorc și cei dinainte, care au lucrat cu el. Se mai crede din nou într-o câștigare a titlului și o pătrundere în grupele Champions League”, a spus Balint, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Dan Petrescu, salariu uriaș, dar și probleme pe măsură
Plătit cu 5 milioane de dolari pe sezon la Guizhou Zhicheng, Dan Petrescu are și o primă consistentă pentru salvarea de la retrogradare. 3 milioane de dolari i-au promis chinezii pentru realizarea obiectivului.
Totuși, șansele ca gruparea ”Bursucului” să se salveze sunt foarte mici. Cu 3 etape înainte de finalul sezonului, este la 7 puncte de prima poziție care rămâne în Super Liga Chinei. Astfel, probabilitatea ca Petrescu să continue în Asia e foarte mică.
Faptul că Petrescu și Guizhou Zhicheng se vor despărți la finalul stagiunii e oglindit și de pedeapsa pe care românul a primit-o din partea clubului: din cauza atacurilor repetate la adresa arbitrilor, tehnicianul a fost suspendat 7 etape.
"Petrescu a înjurat de morţi arbitrii. Că îi înjură pe jucători, e treaba lui. Nu e normal. Totul e o regie. [...] Cred că cineva trebuie să ia măsuri împotriva lui. E un fost mare jucător, un antrenor de geniu, dar aşa ceva nu se poate permite", "tuna" Mihai Stoica în martie 2018, în cadrul unei conferințe de presă.
Scenariul revenirii lui Dan Petrescu la CFR
Cum ultima etapă din China se va disputa pe 11 noiembrie, Petrescu s-ar putea întoarce la CFR exact înainte de perioda de pregătire de iarnă. Fostul mare internațional poate accepta cu brațele deschise oferta grupării din Gruia, ținând cont că CFR e pe primul loc în Liga 1 și e și calificată în sferturile de finală ale Cupei României.
Mai mult, cei cu care a lucrat în sezonul 2017-2018 s-au întors în Gruia, în frunte cu Marian Copilu. Acesta din urmă știe că eventuala revenire a lui Petrescu ar crește șansele feroviarilor la câștigarea unui nou titlu de campioană.
Situația lui Antonio Conceicao la CFR
Conducerea CFR-ului a încercat în mai multe rânduri să se despartă de Antonio Conceicao, fiind nemulțumită de jocul arătat de campioană, chiar dacă feroviarii sunt pe primul loc în Liga 1. Pentru a pleca de la gruparea din Gruia, tehnicianul portughez ar fi cerut salariul până la finalul contractului, scadent în vara lui 2019, lucru cu care oficialii nu au fost de acord.
Totuși, antrenorul îi are de partea lui pe jucători. ”În momentul de faţă avem un antrenor, care face o treabă destul de bună, suntem în obiectiv, suntem acolo sus, nu cred că are nimeni ce să-i reproşeze”, a comentat Ciprian Deac situaţia lui Antonio Conceicao, cu două săptămâni în urmă.
Dan Petrescu, al doilea cel mai bine plătit antrenor român
Dan Petrescu se află și în topul celor mai bine plătiți tehnicieni români. Doar Cosmin Olăroiu câștigă mai bine ca el, 7 miliioane de dolari, la Jiangsu Suning.
Antrenorii români cu salariile cele mai mari (sumele sunt exprimate în dolari):
- Cosmin Olăroiu (Jiangsu Suning): 7 milioane
- Dan Petrescu (Guizhou Zhicheng): 5 milioane
- Mircea Lucescu (Turcia): 4 milioane
- Laurențiu Reghecampf (Al Wahda): 3 milioane
- Răzvan Lucescu (PAOK): 500.000
- Ladislau Boloni (Antwerp): 400.000
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , dan petrescu salariu , dan petrescu revenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...