Video Exclusiv Se apropie ora duelului dintre U Craiova 1948 și Universitatea Craiova! Ce a spus Reghecampf despre Mutu
articol scris de Digi Sport24.09.2021, 17:05
Etapa 11 din Liga 1, adică cea din weekendul viitor, propune un duel fratricid în Bănie. Va fi primul duel dintre cele două formații care se luptă pentru aceeași identitate, dar va fi și un duel al unor antrenori foarte buni prieteni în viața de zi cu zi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Duminică, 3 octombrie 2021, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, U Craiova 1948 va da piept pe ”Centralul” din Craiova, în fața unui stadion ce se anunță animat, cât permit noile restricții, cu Universitatea Craiova.
Se apropie ora duelului dintre U Craiova 1948 și Universitatea Craiova! ”Nu există altceva!”
"Nu este un duel al meu cu Adi Mutu, Adi este pentru mine mai mult decât un prieten. Va fi un meci de campionat între două echipe din același oraș.
Știți foarte bine ce probleme sunt, însă asta nu are nicio treabă cu relația mea cu Adi Mutu. El își dorește să câștige, eu îmi doresc să câștig, iar după meci o să ne strângem mâna.
Care e mai bun să câștige. Nu există altceva între noi în afară de competiția sportivă", a spus Reghecampf, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.
Reghecampf a analizat lupta pentru titlu din Liga 1: "Nu mă uit pe clasament, nu mă interesează"
CFR Cluj a câștigat ultimele patru campionate din Liga 1, dar Laurențiu Reghecampf speră că va reuși, alături de Universitatea Craiova, să întrerupă seria ardelenilor.
CFR Cluj este și în acest moment lider la zi în Liga 1, dar Reghecampf vrea să construiască la Craiova o echipă care, cel târziu anul viitor, să lupte pentru titlu:
Reghecampf a analizat lupta pentru titlu din Liga 1: "Nu mă uit pe clasament, nu mă interesează"
"În momentul de față nu mă uit la clasament, nu mă interesează deocamdată acest lucru. Vă asigur că noi muncim și facem tot ce putem ca să fim o piatră grea pentru celelalte echipe. Cu siguranță că noi, FCSB, CFR și probabil încă o echipă, vom juca un rol important în lupta pentru titlu.
Eu sunt mulțumit de tot ce am găsit aici, i-am spus domnului Rotaru că mă bucur pentru că am făcut acest pas. Sper să câștigăm măcar un trofeu în acest sezon și să formăm un colectiv puternic pentru următorul campionat.
N-am avut nicio discuție cu FCSB, n-am refuzat pe nimeni. Singura discuție pe care am avut-o a fost cu domnul Rotaru și am acceptat să vin. Când am o discuție cu cineva, vă spun, dar nu a fost nicio discuție cu FCSB sau cu echipa națională. Mă gândesc doar ce se întâmplă aici, nu-mi fac planuri pe termen lung", a spus Reghecampf, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Etichete: laurentiu reghecampf , adrian mutu , meciuri universitatea craiova , etapa 11 liga 1 , meciuri u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...