Exclusiv Se amână transferul celor doi jucători la Dinamo. Când vor semna și care e condiția
articol scris de Digi Sport25.10.2021, 12:05
Mircea Rednic a anunțat, de când a revenit la Dinamo, că mai e nevoie de transferuri, însă ultimii doi jucători, care trebuiau să semneze azi, amână momentul legitimării.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Conform surselor Digi Sport, cei doi vor fi testați mai întâi, medical și sportiv, iar dacă va fi totul în regulă, ei vor semna abia joi. Aceasta este condiția, chiar dacă nu au mai jucat cam de multă vreme.
Dinamo va semna joi cu doi jucători, dar doar după ce vor trece testele
La câteva ore distanță de încheierea derby-ului cu Rapid, scor 1-1, Iuliu Mureșan anunța că Dinamo a ajuns la un acord cu doi fotbaliști. Oficialul lui Dinamo nu le-a divulgat numele celor doi jucători, dar, potrivit Doardinamo.ro, aceștia sunt Nikolaos Kainourgios și Paul Gladon.
Nikolaos Kainourgios, mijlocaș de bandă stângă de 23 de ani, este liber de contract din luna iulie, când s-a despărțit de gruparea olandeză Zulte Waregem, pentru care a evoluat în precedentele două stagiuni.
Sezonul trecut, fotbalistul care urmează să semneze cu Dinamo a bifat 15 apariții în prima ligă a Belgiei și a marcat două goluri.
Paul Gladon, al doilea fotbalist care este aproape să ajungă sub comanda lui Mircea Rednic, a jucat ultima dată, în a doua jumătate a stagiunii trecute, la FC Emmen, pentru care a marcat de două ori în 18 apariții.
De-a lungul carierei, atacantul central de 29 de ani a evoluat la Sparta Rotterdam, Heracles Almelo, Wolverhampton, Sint-Truiden sau FC Groningen.
Dinamo a mai legitimat doi jucători înaintea meciului cu Rapid
Când a semnat cu Dinamo, Mircea Rednic a spus că mai are nevoie de 2-3 jucători, cel mult 4. Între timp, doi au semnat, iar doi urmează să o facă.
- Michel Espinosa și Tomas Vestenicky au fost legitimați de Dinamo cu o zi înaintea derby-ului cu Rapid și chiar au debutat, iar Espinosa a fost titular.
Etichete: mircea rednic , iuliu muresan , transferuri dinamo , paul gladon , nikolaos kainourgios
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...