Scoțienii au reacționat, după ce Neil Lennon i-a propus lui Ianis Hagi să se transfere la Rapid
articol scris de Digi Sport12.06.2024, 07:52
Împrumutul lui Ianis Hagi (25 de ani) la Alaves s-a încheiat, însă și aventura la Rangers e pe cale să se termine.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Prințul” ar trebui să revină pe Ibrox în această vară, acolo unde mai are contract până în 2026, însă a dat de înțeles că vrea să plece.
Ce au spus scoțienii despre propunerea lui Neil Lennon
Imediat după ce a auzit acest lucru, mai în glumă, mai în serios, Neil Lennon l-a ofertat pe Ianis Hagi să se transfere la Rapid.
- ”Vino aici, vino să joci la Rapid! E bine-venit dacă vrea. A avut probleme cu accidentările, dar este un jucător bun. Deci e bine-venit aici, să-i spuneţi”, a transmis noul antrenor al Rapidului.
La scurt timp după declarația dată de nord-irlandez, presa din Scoția a reacționat și a luat totul în glumă.
”Fostul antrenor al lui Celtic l-a îndemnat, în glumă, pe Hagi să se orienteze spre Rapid București în căutarea viitorului său club.
Neil Lennon a făcut în glumă propunerea de a-l convinge pe Ianis Hagi de la Rangers să i se alăture la Rapid București”, au scris cei de la Football Scotland.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com.
- 99 de meciuri, 16 goluri și 21 de pase decisive a reușit ”Prințul” la Rangers.
Ianis Hagi e decarul României pentru EURO 2024
La scurt timp după rușinea cu Liechtenstein, scor 0-0, Edward Iordănescu a anunțat cei 26 de jucători pe care se va baza la EURO.
În plus, Federația Română de Fotbal a dezvăluit și numerele pe care ”Tricolorii” le vor purta în Germania. Cea mai mare surpriză este Ianis Hagi. ”Prințul” a renunțat la numărul 14 și a preluat numărul 10 de la Nicolae Stanciu, care a preferat 21, pentru a îl onora pe Olimpiu Moruțan, accidentat.
Astfel, fotbalistul care se va întoarce la Rangers după experiența de la Alaves va repeta istoria, după 24 de ani. În 2000, Gică Hagi purta numărul 10 la Campionatul European din Belgia și Olanda, acolo unde România a fost eliminată în ”sferturi” de către Italia.
”Ianis Hagi va evolua cu #10 la EURO 2024, preluând acest număr emblematic după ce Nicolae Stanciu a decis să poarte numărul lui Olimpiu Moruțan”, a scris sursa menționată pe Instagram.
Numerele alese de ”Tricolori” pentru EURO 2024:
1.Florin NIȚĂ ◊ 2. Andrei RAȚIU ◊ 3. Radu DRĂGUȘIN ◊ 4. Adrian RUS ◊ 5. Ionuț NEDELCEARU ◊ 6. Marius MARIN ◊ 7. Denis ALIBEC ◊ 8. Alexandru CICÂLDĂU ◊ 9. George PUȘCAȘ ◊ 10. Ianis HAGI ◊ 11. Nicușor BANCU ◊ 12. Horațiu MOLDOVAN ◊ 13. Valentin MIHĂILĂ ◊ 14. Darius OLARU ◊ 15. Andrei BURCĂ ◊ 16. Ștefan TÂRNOVANU ◊ 17. Florinel COMAN ◊ 18. Răzvan MARIN ◊ 19. Denis DRĂGUȘ ◊ 20. Dennis MAN ◊ 21. Nicolae STANCIU ◊ 22. Vasile MOGOȘ ◊ 23. Deian SORESCU ◊ 24. Bogdan RACOVIȚAN, 25. Daniel BÂRLIGEA ◊ 26. Adrian ȘUT
Etichete: rapid , transfer , ianis hagi , superliga , neil lennon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...