Exclusiv Schimbarea lui Alibec după transferul la Steaua. ”Mi-era rușine să mă uit la meci!”
13.03.2017, 17:01VIDEO Steaua - CFR Cluj 2-0. Denis Alibec (26 de ani) nu a reușit să marcheze contra ardelenilor și în play-off, dar a contribuit din plin la obținerea celor trei puncte. Pe finalul partidei de pe ”Arena Națională”, atacantul a riscat o eliminare iar Laurențiu Reghecampf a explicat de unde provine această stare de nervozitate a lui.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă acum este un fotbalist lăudat de multă lume, Alibec a trecut și printr-o perioadă în care a dezamăgit. Daniel Pancu, fost membru în staff-ul tehnic al celor de la FC Voluntari, în mandatul lui Florin Marin, spune că Alibec, în trecutul nu prea îndepărtat, nu juca pentru echipă, așa cum face acum.
”Alibec face progrese în sensul ăsta. Și la Astra, în ultimul timp, își îmbunătățise atitudinea pentru că a avut unele meciuri în turul campionatului trecut, când au ieșit ei campioni, în care mie personal mi-era rușine să mă uit la un meci.
Pentru că erau mingi pierdute, se oprea, își ridica șortul, pleca pe la fanion, echipa adversă pornea pe contraatac, colegii lui alergau mult mai mult pentru că trebuia să-l înlocuiască”, a spus Pancu, prezent fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Pancu spune că Alibec nici acum nu este acomodat 100% cu noua ipostază de la Steaua, dar e convins că va ajunge la o echipă de top a Europei.
”Încă nu s-a obișnuit cu noii colegi, e nevoie de timp, dar are o calitate foarte, foarte mare și cred că va ajunge la o echipă de top din Europa”, a concluzionat Pancu la Digi Sport.
VIDEO cu rezumatul partidei Steaua - CFR Cluj 2-0
Etichete: steaua , alibec steaua , reghecampf alibec , alibec pancu steaua , steaua cfr cluj 2-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...