Schimb de mesaje Daminuţă-MM: "Cum draq l-aţi luat p-ăsta de îi cad mingile în cap" / "După 45 de minute? Eşti la alt nivel"
articol scris de Digi Sport17.07.2021, 14:43
Prestaţia lui Zdenek Ondrasek (32 de ani) la FCSB era aşteptată cu interes de lumea fotbalului de la noi. Se ştie că Becali îi etichetează imediat pe jucătorii săi, iar pentru atacantul ceh ar putea fi decisiv faptul că a jucat slab repriza în care a fost folosit la meciul Botoşani-FCSB 0-0.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Despre Ondrasek a scris şi Cristian Daminuţă (31 de ani), care pe transfermarkt este dat ca fiind jucătorul lui ACS Poli, echipă care se zbate în anonimat după ce a devenit clar că ASU Poli este clubul susţinut de fanii timişoreni.
Cristian Daminuţă l-a făcut praf pe Zdenek Ondrasek
"MM, ştii părerea mea despre tine, esti TOP! Dar nu pot să înţeleg cum draq l-ati luat pe ăsta (n.r. Ondraşek) de îi cad mingiile în cap şi nu poate face o aşezare pentru mijlocaşi... L-ati luat şi pe "Batistuta" dupa o lună în Vaslui... vai mama lui. Doamne, fereste! În toată istoria Stelei... ca pentru mine FCSB e Steaua, n-ati avut atacanţi mai slabi!
CFR-ul transferă jucători din liga a 3-a şi reuşesc ce voi cu bani (nelimitat)... sunt convins ca Gigi ar da oricât, doar să ia titlu...dar nush cine draq v-a păcălit cu oligofrenii ăştia ce voi îi aduceţi la echipa! Beau două săptămâni încontinuu.. şi daca mă bagi 'vârf' n-am cum sa fiu aşa slab ca şi 'glumele' astea două din ultimele luni", a scris Daminuţă pe Facebook, mesaj în care a făcut aluzie şi la Vukusik, trimis acasă de Becali după jumătate de sezon.
Explicaţiile lui MM Stoica la mesajul lui Daminuţă, plus afirmaţia lui Becali despre Ondrasek
"L-a propus lui Gigi un fost atacant important al nostru, am luat referințe de la un prieten care lucrează la Tromso și de la un fotbalist care joacă în Cehia, a jucat peste tot unde a fost, are goluri marcate în naționala Cehiei… dacă tu poți evalua un fotbalist după 45 minute, ești la alt nivel… CFR a luat campionate (înțeleg că are datorii uriașe), iar noi vindem jucători cu 10 și peste 10 milioane €", i-a răspuns MM Stoica lui Daminuţă.
”Ondrasek? Nu, nu mai vreau să-i critic pe oameni. Nu e ce ne dorim. Nu vreau nici să critic, dar nu, nu poate face față la FCSB. Să vedem cu cine jucăm atacant”, a declarat Gigi Becali, la ProX.
- Fotbalist cu Dinamo plus celebrele Inter şi Milan în CV, Daminuţă a reuşit puţine în fotbal după ce în urmă cu 13 ani Inter plătea celor de la Timişoara 300.000 de euro!
Etichete: mm stoica , ondrasek , cristian daminuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...