”Scântei” între Steaua și MApN. ”Nu vrem să negociem nimic cu Armata, sper să fie o înţelegere”
15.12.2014, 16:52Conducerea Stelei a fost înștiințată de către George Boroi, președintele Clubului Sportiv, că este așteptată la discuții, dar nu se știe deocamdată și când se va produce această întâlnire. Valeriu Argăseală, președintele roș-albaștrilor, a replicat că altele sunt prioritățile roș-albaștrilor în acest moment.
Echipa de fotbal a Stelei nu mai poate folosi iar marca, începând de luni, 15 decembrie, dar oficialii grupării din Ghencea nu se grăbesc să se pună la masa tratativelor cu reprezentanții MApN.
Valeriu Argăseală, președintele roș-albaștrilor, a spus că a fost înștiințat de către George Boroi, omologul său de la CS, că sunt așteptați la discuții.
”Noi nu vrem să negociem cu Armata, sper să fie o înțelegere. Dacă nu, atunci vom pune în aplicare decizia Înaltei Curți”, a spus Valeriu Argăseală.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Oficialul trupei din Ghencea a subliniat însă că altele sunt problemele majore ale roș-albaștrilor în aceste zile.
”În momentul de față, prioritate au contractele jucătorilor aflate la scadență. Noi vrem să prelungim angajamentele acestora.
În cazul în care nu ne vom înțelege, vom vedea ce jucători vom transfera, pentru că ne dorim o echipă puternică, capabilă să câștige toate trofeele pe plan intern, dar și să se califice în UEFA Champions League, în ediția viitoare”, a opinat Argăseală.
Etichete: steaua , marca steaua , steaua mapn , negocieri steaua mapn
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...