Scandal Dinu - Negoiță la Dinamo: "Să mă acuzi că sunt stelist e prea mult!"
12.05.2013, 20:29Criticat de patronul Ionuț Negoiță pentru comentariile aduse propriei echipe, administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, i-a răspuns dur acestuia și a ajuns să îi reproșeze până și carențele din vorbire.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Negoiță spusese că, văzând aprecieri la adresa Stelei și critici dure pentru jucătorii lui Dinamo, nu se poate gândi decât că Dinu vrea să ajungă la rivala din Ghencea. A fost picătura care a umplut paharul pentru omul care în toată cariera de 17 ani a îmbrăcat doar tricoul alb-roșu, iar timp de aproape șase ani a stat pe banca tehnică din postura de antrenor principal, în patru mandate diferite.
"La problemele pe care le are cu limba română parcă are un pic de coerenţă în răutate", consideră Cornel Dinu, care apreciază că Negoiță a ajutat clubul într-un moment greu, dar îl ceartă pentru că nu vrea să vadă evidenta superioritate a Stelei din meciul de vineri.
"Nu mă mai surprinde nimic, nici nu aveam mari pretenţii la domnul Negoiţă. De declaraţii oneste pur fotbalistice, de analiză şi sinceritate pur fotbalistice. E de apreciat că a intervenit într-un moment delicat în care a păstrat în viaţă clubul Dinamo, societatea Dinamo 1948, dar mă înspăimântă faptul că nu înţelege că numai recunoscându-şi slăbiciunile incontestabile ai şanse să devii mai bun şi în niciun caz considerându-te spionat sau prejudiciat de oameni care nu au făcut altceva decât să recunoască realitatea spusă de toţi oamenii de fotbal: Steaua e mai bună decât Dinamo. Mă sperie că se spune că cele mai bune intenţii sunt pietruite cu pietrele iadului, dar să mă acuzi pe mine că sunt stelist e deja foarte mult. Redresarea vine de la recunoaşterea adevărului, dar îţi trebuie capacitate pentru aşa ceva. Domnul Negoiţă are certitudini. Ajunge să spună în limba română că 'am cumpărat casa de la bilete' sau este 'foarte evident'. La problemele pe care le are cu limba română parcă are un pic de coerenţă în răutate. Fericiţi cei ce se pot minţi singuri", a spus Cornel Dinu, potrivit ProSport.
Etichete: steaua , dinamo , dinamo - steaua , dinamo bucuresti , steaua bucuresti , cornel dinu , ionut negoita , negoita dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...