”Sărbătoare la Sibiu”! Stadionul a fost inaugurat. S-a stabilit și primul meci internațional care se va juca acolo
articol scris de Digi Sport06.12.2022, 15:20
Hermannstadt se pregătește de partida din Cupa României contra Chindiei Târgoviște, care va fi transmisă în direct miercuri, de la ora 17:00, pe Digi Sport 2, însă adevărata sărbătoare va fi sâmbătă la Sibiu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stadionul din Sibiu a fost inaugurat. Noi imagini de pe arena lui Hermannstadt
Începute în septembrie 2020, lucrările de reconstrucţie la Stadionul Municipal din Sibiu sunt finalizate, iar sâmbătă, 10 decembrie, pe noua arenă se va disputa primul meci oficial, partida din Liga 1 Hermannstadt - Farul Constanța.
Până atunci, cu câteva zile înainte de evenimentul pe care suporterii sibienilor îl așteaptă de peste doi ani, primarul Astrid Fodor a susținut o conferință de presă în compania președintelui FRF Răzvan Burleanu, iar arena a fost inaugurată în prezența mai multor copii de la grupele de juniori ale celor de la Hermannstadt care au schimbat câteva pase pe gazonul pe care elevii lui Marius Măldărășanu speră să-i pună probleme liderului Ligii 1 Farul Constanța, în weekend.
Galerie Foto
”Sărbătoare pe Stadionul Municipal Sibiu”, a fost mesajul postat pe contul de Facebook al clubului Hermannstadt.
Pe site-ul frf.ro a fost anunțat și primul meci internațional care se va disputa pe arena din Sibiu: amicalul România U21 - Germania U21, programat pe 28 martie 2023.
”Stadionul Municipal Sibiu a fost inaugurat astăzi, în cadrul unui eveniment la care a participat si președintele FRF, Răzvan Burleanu. Noua arenă are o capacitate de 12.363 de locuri, iar meciul inaugural va fi pe 10 decembrie, între AFC Hermannstadt şi Farul Constanţa, din etapa a 20-a a Ligii 1”, se mai arată pe site-ul Federației Române de Fotbal.
Hermannstadt - Farul, primul meci pe noul stadion din Sibiu
Galerie Foto
Noul stadion din Sibiu are o capacitate de 12.363 de locuri, dintre care 302 în sectorul VIP.
Suprafața de joc măsoară 105 metri lungime și 68 de metri lățime, iar gazonul este natural, ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație.
Lucrările pentru stadionul din Sibiu au început în 2020, iar costurile totale sunt de 28,5 milioane de euro.
La un calcul al preţului alocat per loc spectator va fi 2.305 euro, ceea ce îl plasează pe locul 6 într-un top condus detaşat de Arcul de Triumf, acolo unde, însă, a fost construită şi o clinică de recuperare medicală pentru sportivi.
Etichete: stadion sibiu , stadion hermannstadt , inaugurare stadion sibiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...