Săpunaru se antrenează cu Rapid. Deocamdată, însă, fundașul nu vrea să semneze
12.09.2014, 11:36Liber de contract, după despărțirea de comun acord de formația spaniolă Elche, Cristian Săpunaru a revenit la Rapid. Deocamdată, însă, doar se antrenează cu formația giuleșteană. Fundașul de 30 de ani a fost prezent la ședința de pregătire a Rapidului de astăzi, vineri, 12 septembrie, unde s-a antrenat cot la cot cu jucătorii lui Ionel Ganea (foto).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Deși atât Valerii Moraru, cât și antrenorul giuleștenilor, Ionel Ganea, au declarat că îl așteaptă pe Săpunaru la echipă, se pare că fundașul ezită să semneze un contract cu Rapid, așteptând o ofertă din străinătate. Cum este jucător liber de contract, Săpunaru poate semna în orice moment cu orice echipă.
În afara lui Cristi Săpunaru, la antrenament a fost prezent și Daniel Niculae, care continuă să se pregătească alături de giuleșteni, fără a face pasul însă spre un angajament cu gruparea de la care s-a lansat în fotbalul mare. Și atacantul, la fel ca fundașul dreapta, așteaptă un semn de la o echipă din străinătate, fiind în aceeași situație, liber de contract.
Rapidul s-a pregătit timp de o săptămână în Poiana Brașov, într-un cantonament prilejuit de pauza în Liga 1 provocată de campania de calificare la Euro 2016. Daniel Niculae a fost și el, împreună cu giuleștenii, în cantonamentul montan, dar și-a plătit singur cheltuielile cu masa și cazarea.
Etichete: daniel niculae , cantonament , cristi sapunaru , antrenament rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...