Video Săpunaru, după 3-3 cu ASA: "N-am explicații, am fost penibili! Nu-mi vine să cred"
11.04.2016, 22:39VIDEO Pandurii - ASA Tg. Mureș 3-3. Cel mai spectaculos meci al etapei a 6-a din turneele play-off și play-out din Liga 1 l-a lăsat fără cuvinte pe Cristian Săpunaru, fundașul echipei lui Edi Iordănescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Oaspeții au egalat după ce gorjenii au condus cu 3-1, iar Săpunaru (32 de ani) spune că nu-și dă seama cum s-a putut întâmpla ca echipa lui să piardă pe final un avantaj de două goluri. Târgmureșenii au fost chiar aproape de victorie, ratând două ocazii mari pe final, iar Săpunaru și-a amintit de meciuri celebre, precum Dinamo - Foresta 4-5 (anul 2000)- cu oaspeții revenind de la 4-0 pentru alb-roșii - și de un FC Național - Rapid 3-3 (anul 2005), cu el pe teren în tricoul "bancarilor", care au revenit de la 0-3.
"N-am nicio explicație, nu știu ce s-a întâmplat. Parcă am coborât prima dată pe un teren de fotbal. Am pierdut mijlocul terenului, am pierdut tot, au avut o lovitură liberă și apoi un corner, după aia ne-am pierdut capul. Trebuie să ne cerem scuze față de toată lumea și față de noi înșine, că am fost penibili. Rar mi s-a întâmplat așa ceva. Mai știu un meci în care jucam la FC Național și i-am egalat noi pe Rapid, am făcut 3-3", a declarat Cristian Săpunaru, la finalul meciului Pandurii - ASA Tg. Mureș 3-3.
"Eu nu găsesc nicio explicație, nu-mi vine să cred nici acum că s-a terminat 3-3, după ce am condus cu 3-1, aveam posesia și aveam inițiativa. Au mai avut 2-3 ocazii pe contraatac, puteau să ne bată. Era un fel de Foresta - Dinamo de acum nu știu câți ani. Per total, cred că sunt două puncte pierdute", a adăugat fundașul gorjenilor.
Egalul cu 6 goluri a venit chiar în ziua în care jucătorii de la Pandurii au primit o parte din bani - primele pentru meciurile pe 2016. Încă au restanțe la salarii, dar Săpunaru spune că pe teren nu joacă banii.
"Ce să mai crezi în titlu, când noi jucăm în halul ăsta? Păcat de munca noastră și de ce am construit, puteam realiza ceva frumos. Ne-au fost achitate primele pe acest an. Salariile sunt restante, s-au plătit niște datorii ale clubului către stat, noi nu am primit nimic, asta este. Nu joacă salariile pe teren", a mai spus Cristian Săpunaru.
Etichete: video sapunaru , pandurii asa , sapunaru penibili , video pandurii - asa tg. mureș 3-3 , video pandurii - asa tg. mureș 3-3 digi sport , video pandurii - asa tg. mureș 3-3 liga 1 , video pandurii - asa tg. mureș 3-3 play-off liga 1 , video pandurii - asa tg. mureș 3-3 play-off liga 1 digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...