Şanse uriaşe să avem un Steaua - Dinamo într-una din primele două etape din play-off
03.03.2017, 12:41Primul meci din play-off Steaua - Dinamo, marele derby al fotbalului românesc, va avea loc după toate probabilităţile într-una dintre primele două runde ale play-off-ului. Vicecampioana e deja calificată, în timp ce formaţia din Ştefan cel Mare, în cazul unui succes la Pandurii, în ultima rundă a sezonului regulat, va ocupa aproape sigur fie locul 5, fie 6.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Îi aşteptăm pe cei de la Dinamo săptămâna viitoare, în campionat", a spus Reghecampf la finalul umilinţei din Cupa Ligii (7-2 la general pentru "câini").
CALCULELE PENTRU PLAY-OFF SUNT AICI
Şansele ca scenariul să se adeverească sunt destul de mari judecând după poziţia ocupată în clasament în acest moment. Steaua nu mai poate pierde locul doi, fiind la 5 puncte distanţă de a treia clasată, Astra Giurgiu. Dinamo e în prezent pe 7, prima echipă de sub linie, dar depinde doar de ea pentru calificarea în play-off. În condiţiile în care CS U Craiova şi Gaz Metan au meci direct, independent de rezultat, formaţia din Ştefan cel Mare va "sări" peste una dintre ele, evident, în măsura în care se va impune.
Ca atare, vom avea de-a face în proporţie mare cu un nou "etern derby" într-una dintre primele două runde din play-off.
Dacă Dinamo încheie pe locul 5, atunci Steaua va fi gazdă în prima partidă dintre cele două formaţii, din play-off (etapa 1)
Etapa 1
Locul 6 - Locul 3
Locul 2 (Steaua) - Locul 5 (posibil Dinamo)
Locul 1 - Locul 4
În cazul în care formaţia lui Contra termină pe locul 6, Steaua va juca în deplasare contra marii rivale, în etapa secundă din play-off.
Etapa 2
Locul 3 - Locul 4
Locul 5 - Locul 1
Locul 6 (posibil Dinamo) - Locul 2 (Steaua)
Steaua caută revanşa după seria de umilinţe în faţa marii rivale, Dinamo. În ultimele 10 dispute directe, "câinii" nu au pierdut nici măcar un duel.
De menţionat şi faptul că punctele obţinute după sezonul regulat vor fi înjumătăţite şi rotunjite în plus (exemplu: dacă echipa "X" termină sezonul regulat cu 58p, în play-off va începe cu 29p; dacă aceeaşi echipă "X" termină sezonul regulat cu 61p, în play-off va începe cu 31p, provenite din rotunjirea punctajului - 30,5).
Toate partidele din play-off şi play-out pot fi urmărite în direct pe Digi Sport 1, dar şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro.
Etichete: steaua-dinamo , steaua dinamo liga 1 , play-off steaua , play off steaua dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...