Sânmărtean va deveni cel mai bine plătit stelist. Cât îi costă pe campioni toată afacerea
05.02.2014, 09:31Lucian Sânmărtean este din ce în ce mai aproape de Steaua. Mijlocașul de la FC Vaslui este dorit cu insistență de toată suflarea roș-albastră, însă până la realizarea mutării mai sunt de pus la punct câteva detalii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jucătorul și-a dat acordul să vină, la fel și clubul galben-verde, fiecare cu pretențiile financiare aferente. Conform gsp.ro, fotbalistul cere un salariu de 25 000 de euro pe lună, adică 300 000 pe an, în timp ce clubul moldav așteaptă 150 000 de euro + TVA.
La această sumă ar trebui adăugate și restanțele financiare pe care moldovenii le au față de Sânmărtean, cifrate la aproximativ 100 000 de euro (DETALII ȘI VIDEO AICI).
În condițiile în care cel mai mare salariu de la Steaua este de 20 000 de euro pe lună, în cazul în care va accepta să ajungă în lotul campioanei, Lucian Sânmărtean va deveni cel mai bine plătit jucător al lui Reghecampf.
Steaua a încasat 1,3 milioane de euro pentru transferul lui Bourceanu, bani pe care nu se baza, deoarece căpitanul urma să rămână în lotul trupei din Ghencea până la vară, iar apoi să plece gratis la finalul sezonului.
După injecția nesperată de capital de la Trabzon, Steaua va cheltui mai bine de jumătate pe aducerea lui Sânmărtean, în cazul în care transferul va fi perfectat în cele din urmă.
Mijlocașul Vasluiului ar urma să semneze pe un an și jumătate, astfel că întreaga operațiune ar costa-o pe campioană aproximativ 750 000 de euro (150 000 + TVA transferul, 100 000 de euro restanțele salariale ale jucătorului + 450 000 de euro salariul lui pentru următoarele 18 luni).
Etichete: transferuri steaua , lucian sanmartean , sanmartean vaslui , sanmartean steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...