Exclusiv ”Salariul e mic!”. Reacție surprinzătoare, după ce Florinel Coman a acceptat 2.000.000 €/an din Qatar
articol scris de Digi Sport13.04.2024, 14:51
Florinel Coman (25 de ani) este cel mai important jucător al celor de la FCSB, echipă care este pe primul loc în SuperLiga României, la 10 puncte distanță față de urmăritoare.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Aflat din 2017 la FCSB, Florinel Coman a luat decizia de a pleca de la club, iar Al-Duhail din Qatar pare următoarea sa destinație. Echipa îi va plăti clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro.
Gigi Becali a fost cel care a confirmat informația furnizată încă de la finalul lunii martie de jurnalistul Decebal Rădulescu, care a spus atunci, în direct la Digi Sport, inclusiv ce salariu va primi jucătorul: două milioane de euro pe an.
Valentin Lazăr, după ce a auzit că Florinel Coman a acceptat salariul de 2.000.000 €/an: ”E mic!”
Valentin Lazăr a avut o intervenție în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal. Fostul jucător de la Dinamo cunoaște foarte bine campionatul Qatarului, deoarece a jucat vreme de mai multe sezoane în zona respectivă.
Întrebat în legătură cu transferul lui Florinel Coman, Valentin Lazăr a afirmat că salariul pe care îl va primi internaționalul român este unul mic, comparativ cu sumele care se investesc în campionatului Qatarului.
”Echipa a fost luată de emir, care are și Paris Saint-Germain. Investesc foarte mult, în momentul de față de Coutinho acolo. Anul trecut a fost Hernan Crespo antrenor. Cred că au făcut o alegere bună cu Florinel Coman, pentru că e un jucător care se pliază pe campionatul de acolo.
Salariul e mic. Mandzukic a avut 8 milioane și a jucat 17 meciuri, dacă nu mă înșel. A jucat 6 luni, nici alea nu cred. Au luat un jucător, au dat 33 de milioane și l-au vândut apoi cu 8 milioane la Porto, după 6 luni în care a jucat bine și a dat o grămadă de goluri.
Pentru ei nu contează asta. Dacă vor jucătorul, cât trebuie să plătească, plătesc. Dacă face față, joacă bine și își îndeplinesc obiectivele, e totul ok. Dacă nu faci față și nu îi place unuia din club de tine, îți dau banii pe care îi ai de luat din contract și după 6 luni ești liber să pleci”, a declarat Vali Lazăr la Digi Sport.
Gică Craioveanu e de părere că Florinel Coman s-a grăbit
Decizia lui Coman a fost deja comentată de unele voci importante din fotbalul românesc, printre care și Gică Craioveanu (56 de ani), care s-a arătat dezamăgit.
"Mi se pare un pas greșit, sincer, dacă pleacă la Al-Duhail. În primul rând, pentru cariera lui. Fără discuții! Nu te poți duce la vârsta asta.
(n.r. Toată lumea spune că nu poți să refuzi banii ăia) Da, ok. Eu tac. Eu prefer să fac un campionat european bun, iar atunci automat cota crește. Eu cred că e un pas grăbit, nu greșit. S-a grăbit prea mult cu acest pas", a declarat Craioveanu.
Etichete: qatar , fcsb , florinel coman , salariu florinel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...