Sadick Adams a fost la un pas de Astra! "Nu mi-au oferit un contract prea grozav"
21.06.2013, 21:13CFR Cluj s-a întărit în această vară cu un nume foarte interesant. Sadick Adams are 23 de ani şi este un atacant ghanez care a bifat doar șapte meciuri oficiale în ultimii trei ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
A evoluat pentru naţionalele Ghanei U17 şi U23, iar în carieră a trecut pe la Ashanti Gold, Atletico Madrid B, Vojvodina Novi Sad, Al Nasr Benghazi şi Etoile Sportive du Sahel. Cuvântul "Sadick" înseamnă ”prietenul meu” sau ”o persoană de încredere” în Ghana, după cum a explicat atacantul.
Înainte de a ajunge în Serbia, la Vojvodina, Adams a fost ofertat de Astra Giurgiu, pe vremea aceea aflată în Ploiești, dar cele două părți nu s-au înțeles la capitolul financiar. De altfel, nici oferta făcută de români celor de la Atletico Madrid nu a fost una grozavă. Vorbind despre perioada petrecută în Spania, Adams s-a destăinuit pentru stiridesport.ro:
"A fost de departe cea mai frumoasă experiență de până acum, în Europa. Să pleci din Africa direct la Madrid, era ceva fabulos pentru un tânăr jucător. Am învățat multe din această experiență. Eram la echipa a doua, dar antrenorul de la seniori, mexicanul Javier Aguirre (n.r. acum la Espanyol), mă chema des la antrenamentele primei echipe. Vreau să-ți spun că nu e prima oară când sunt la voi în țară. După ce am plecat de la Atletico, am fost ofertat de Astra Ploiești, care tocmai promovase în prima divizie. Am jucat patru amicale pentru Astra, voiau să mă țină, dar oferta pentru Atletico a fost prea mică. Nici contractul pe care mi-l oferiseră nu era prea grozav".
Adams a explicat apoi de ce a ales să plece de la viitoarea câștigătoare Europa League: "Îmi doream să joc la seniori, cât mai repede posibil. Asta li se întîmplă tuturor jucătorilor tineri. Nimeni nu are răbdare, cu toții vrem să jucăm din prima zi, dacă se poate. Am primit o ofertă de la Vojvodina, clubul din Serbia s-a înțeles cu Atletico, iar eu eram fericit că pot juca la seniori".
"Când eram mic toată lumea mă striga Jay-Jay. Aveam un stil similar. Acum nu mai joc ca el (n.r. Okocha), nu mai încerc atâtea floricele cu mingea"
SADICK ADAMS, atacant CFR Cluj
4
goluri a marcat Adams la CM U17 din 2007, pentru reprezentativa Ghanei
Etichete: astra , cfr , cfr cluj transfer , cfr - astra , sadick adams , adams , sadick adams cfr cluj , sadick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...