”Sacrifică” din nou FCSB campionatul pentru Europa League? Anunțul lui Toni Petrea: ”Urmează o perioadă complicată”
articol scris de Digi Sport11.09.2020, 15:03
FCSB joacă sâmbătă, de la ora 21:00, la Voluntari, în direct la Digi Sport 1, meciul din etapa a treia a Ligii 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Toni Petrea, antrenorul principal al ”roș-albaștrilor”, a anunțat, la conferința de presă premergătoare meciului, că este posibil să folosească la Voluntari fotbaliști care au evoluat mai puțin în acest sezon, în vederea partidei de joi, din turul doi preliminar al Europa League, cu Backa Topola.
”Sacrifică” FCSB meciurile de campionat pentru Europa League?
”Ne-am mai îmbunătățit nivelul în această pauză, din toate punctele de vedere. Ne așteaptă un meci greu, împotriva unei echipe care este foarte bine organizată, care se apără bine, o echipă neînvinsă în primele două etape.
Urmează o perioadă complicată pentru noi, cu meciuri din trei în trei zile, trebuie să ne gândim la toate aspectele.
Mâine (n.r. sâmbătă) vom decide ce formulă de echipă vom alege, avem în vedere să schimbăm și câțiva jucători, pentru că ne așteaptă o deplasare grea joi în Europa”, a declarat Toni Petrea, la conferința de presă.
FCSB a abordat o tactică asemănătoare, odihnirea titularilor pentru meciurile din preliminariile Europa League, și în startul sezonului trecut, dar nu s-a dovedit câștigătoare. În urmă cu mai bine de un an, ”roș-albaștrii” înregistrau șase meciuri consecutive fără victorie, în etapa 2-7, și erau și eliminați în play-off-ul Europa League, de portughezii de la Vitoria Guimaraes.
Etichete: toni petrea , fc voluntari-fcsb , meciuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...