Să vină Inter! CFR a făcut instrucţie cu brazilienii de la Atletico Paranaense
09.02.2013, 19:41"Feroviarii" clujeni au învins cu 3-0 în ultimul amical al iernii, disputat în Marbella, contra brazilienilor de la Atletico Paranaense. Victorie "românească" a echipei clujene, dat fiind că pentru vişinii au marcat Ioan Hora (de două ori) şi Vasile Maftei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Meciul nu a fost televizat şi a fost închis publicului şi presei din motive tactice, Paulo Sergio dorind să facă ultimele retuşuri înaintea meciului din Europa League, contra Interului lui Chivu.
Sistemul cu cinci fundaşi, infailibil
Exersând apărarea cu cinci fundaşi pentru a doua oară consecutiv în meciuri de pregătire, antrenorul portughez se poate considera satisfăcut, întrucât echipa nu a primit gol în niciuna din aceste partide. Cu Rubin Kazan, clujenii au învins cu 1-0, iar acum, cu Atletico Paranaense, cu 3-0, poarta "feroviarilor" rămânând "neperforată".
Clujenii au obţinut cinci victorii, o remiză şi o singură înfrângere în acest cantonament din Marbella, în meciurile amicale.
CFR Cluj a jucat în următoarea formulă:
Mario Felgueiras - Ivo Pinto, Ricardo Cadu, Felice Piccolo, Rada, Sepsi - Rui Pedro, Godemeche, Ioan Hora, Pedro Celestino - Diogo Valente
Au mai jucat: Stăncioiu, Mario Camora, Maftei
Rezultatele clujenilor în meciurile amicale ale iernii:
CFR Cluj - Ferencvaros 1-0
CFR Cluj - FC Luzern 1-0
CFR Cluj - Young Boys 1-1
CFR Cluj - Malaga B 4-1
CFR Cluj - Dnepr 1-2
CFR Cluj - Rubin Kazan 1-0
CFR Cluj - Atletico Paranaense 3-0
Sursa foto: atleticoparanaense.com
Etichete: cfr cluj , europa league , spania , inter milano , amicale , ioan hora , marbella , atletico paranaense
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...