”Să vă luați și cornete la voi!” Replica lui Adrian Mititelu jr., după bannerul afișat de fanii Universității
articol scris de Digi Sport18.07.2021, 18:08
Cele două echipe din Craiova au început noul sezon din Liga 1 cu sentimente opuse - Universitatea s-a impus pe Oblemenco cu 1-0 în fața lui FC Argeș, în timp ce FC U Craiova 1948 a cedat pe terenul campioanei CFR Cluj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii echipei lui Mihai Rotaru au profitat de faptul că au jucat pe teren propriu și au afișat un banner cu un mesaj pentru fanii rivalei din oraș.
”Noi, sămânțarii, mergem în deplasare în weekendul următor. Aici vor juca unii ce n-au istorie, nici viitor”, a fost mesajul suporterilor echipei care a cucerit recent Supercupa României.
Adrian Mititelu jr.: ”Să vă luați și cornete la voi”
Iar replica lui Adrian Mititelu jr. nu a întârziat să apară după atacul la adresa fanilor echipei sale.
”Să vă luați și cornete la voi. P.S. Nu mai vopsiți bannerele cu pană de curcan”, le-a transmis șeful lui FC U Craiova 1948 pe facebook celor care au realizat bannerul afișat la meciul cu FC Argeș.
Noul episod al rivalității dintre cele două concitadine vine după ”războiul abonamentelor”, în care cele două tabere s-au acuzat reciproc după ce s-a publicat numărul abonaților dinaintea sezonului.
Etichete: mihai rotaru , fani craiova , adrian mititelu jr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...