Exclusiv "Să nu-mi spună mie să nu vorbesc de Dinamo". Bratu, dezlănțuit după atacul lui Prunea și Nistor: "Să arate salariul"
08.12.2019, 20:15Florin Bratu nu a rămas dator după ce Florin Prunea și Dan Nistor l-au criticat. Fostul atacant și antrenor al "câinilor" le-a dat replica celor doi. Ba mai mult, "Bratone" a ținut să sublinieze care au fost realizările sale pe banca lui Dinamo.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Îmi pare rău că Florin Prunea gândește astfel despre mine. Din păcate, nu măsoară bine lucrurile. Situația lui Dinamo nu-l avantajează să vorbească. Eu mi-am câștigat dreptul de a vorbi despre Dinamo prin ceea ce am făcut pe teren.
Nu poate să-mi spună mie cineva să nu vorbesc despre Dinamo. Ei au spus că eu n-am realizat nimic ca antrenor, nu? Eu am venit antrenor la Dinamo după Vasile Miriuță, am intrat cu 20 de puncte în play-out, și era o mare teamă să nu retrogradăm. Eu aveam ca obiectiv să câștig play-out-ul și să promovez jucători tineri.
Am luat 34 de puncte, am promovat jucători foarte buni, 9 dacă nu mă înșel, iar Dinamo are acum un schelet U21 foarte bun prin jucătorii promovați de mine. Sorescu a fost adus de mine, de la Poli Timișoara, fără niciun ban. Sunt lucruri realizate de mine, la Dinamo. Cu excepția lui Mihaiu, toți au ajuns la naționala U21", a explicat Florin Bratu.
Replica lui Bratu după ce Prunea a spus că "năpârcile apar mereu doar la greu"
Cu toate că a fost amenințat de Prunea că nu va mai antrena Dinamo atâta timp cât el va fi președinte la club, Bratu are altă părere. În plus, antrenorul de 39 de ani l-a provocat pe Nistor să-și facă public contractul.
"Nu contează cu cine vorbesc eu. Am fost ani de zile la Dinamo, am prieteni acolo. Ce am spus greșit? Astea sunt salariile la Dinamo. Nistor câștigă undeva în jur de 12.000 - 13.000. Eu nu m-am referit la Nistor. Am spus că la Dinamo se plătesc salarii bune, iar echipa nu este unde își doresc suporterii.
Dinamo tot timpul va fi o opțiune pentru mine. E clubul pe care îl iubesc. O să mai antrenez Dinamo în viitor. Eu îmi doresc ca Nistor să arate lucrul acesta (n.r.: contractul). Lumea poate să judece cum dorește. Eu am spus că toată lumea și-a luat banii la Dinamo. Doar că jucătorii trebuie să lupte mai mult. Poziția din clasament nu-i încurajează să vorbească. Atât am vrut să spun.
Dan este un băiat bun și un jucător admirabil, dar trebuie să aibă mai mult respect față de antrenori. El dacă vorbește așa despre mine, vorbește așa despre toți antrenorii. De asta a avut probleme peste tot. Nu poți să vorbești așa! Nu poți să spui că eu n-am făcut nimic pentru Dinamo. Din Mister nu mă scotea când eram acolo. Mister în sus, Mister în jos.
Dacă el vorbește așa despre mine, vorbește la fel și despre ceilalți antrenori. Eu n-am jignit pe nimeni. Aș dori să existe mai mult respect între noi. Dinamo are nevoie de rezultate în momentul de față și să sperăm că lucrurile vor reveni la normal", a precizat Bratu.
Etichete: dinamo , florin bratu , florin prunea , dan nistor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...